Compania de resurse umane Randstad: Perioada pandemiei de COVID-19 a adus schimbări semnificative în ceea ce priveşte portofoliul de clienţi. În 2019, Randstad a avut o cifră de afaceri cumulată de aproape 23,5 mil. lei, în creştere cu circa 1,5% comparativ cu anul precedent şi un profit de aproape 1,95 mil. lei, cu 28% mai mare

Autor: Ramona Cornea 18.06.2020

Pandemia de COVID-19 a adus schimbări semnificative în portofoliul de clienţi ai companiei de resurse umane Randstad, după cum au spus reprezentanţii companiei pentru ZF.

„Anul 2020 şi-a deschis porţile cu perspective pozitive, însă perioada imediat următoare a adus schimbări semnificative în ceea ce priveşte porto­foliul de clienţi - am avut proiecte închise sau on hold, dar şi modul de organizare - am trecut inte­gral la sistemul telemuncă. De ajutor însă în acti­vitatea noastră a fost faptul că utilizam deja abor­darea tech&touch, ceea ce ne-a permis să lucrăm fără sincope şi chiar să plusăm pe comunicare, într-o perioadă de distanţare socială“, au spus reprezentanţii Randstad pentru ZF. Informaţiile au fost oferite de companie într-un chestionar trimis de ZF pentru realizarea Anuarului de Business al României – Cei mai mari jucători din economie, 2020. În această perioadă, compania a asigurat continuitatea activităţii prin soluţii de back-up şi o viziune orientată spre business, mai spun aceştia.

„Am învăţat din această perioadă că un planning sănătos, soluţiile de back-up, dar şi o viziune comună, orientată către business sunt motorul care generează fluiditatea şi continuitatea într-o companie. Aceste măsuri ne-au ajutat să traversăm acesta perioadă şi pe care le păstrăm şi pe mai departe, privind în perspectivă.“