Tablou de criză: IT-ul şi construcţiile sunt cam singurele businessuri care au făcut faţă mai bine crizei. În rest, Valea Plângerii

Autor: Iulian Anghel 18.06.2020

Datele consolidate pentru primele 4 luni din an arată cu câtă furie a lovit criza, într-o economie care s-a închis în casă de teama virusului. Ştiam că vor fi căderi mari, dar, când priveşti cifrele, ele par de necrezut. Luna aprilie a fost cumplită, comparând căderile cu cele din luna martie.

Pe principalele ramuri care contribuie la formarea PIB, construcţiile pare că au rămas în picioare, cu o cădere de doar 0,9%, aprilie la martie. Construcţiile, care au ţinut economia pe plus în T1 (plus 0,3% în T 1/2020 faţă de T4/2019), au şansa să rămână pe picioare până la final de an, spune economistul Laurian Lungu.

Dar industria a pierut 28%, iar serviciile au fost puse la pământ. Serviciile prestate populaţiei au scăzut cu 65%, aprilie la martie. Iar serviciile prestate companiilor s-au restrâns cu 14,4%, în acelaşi  orizont de timp. În servicii, doar sectorul IT a rămas pe picioarele lui, cu o cădere de doar 0,4% - servicii oferite companiilor - (dar cu creşteri puternice, comparând cu 2019, de pildă, o creştere aprilie la aprilie de 22%). Aici pare limpede că, putând lucra de acasă, programatorii au făcut faţă şi într-o economie închisă, la propriu. Un pic mai bine au stat şi servicile de comunicaţii (prestate companiilor) care, în aprilie, faţă de martie, au căzut cu doar 4,7% (probabil tot din motivele mai sus enunţate), o cifră care i-ar fi îngrozit pe economişti cu câteva luni în urmă, dar care acum, în faţa prăpădului din jur, este foarte bună.

În rest, este vraişte, mai ales în sectoarele care prestau pentru populaţie.

Pe partea de utilizare a PIB, lucrurile stau la fel. Comerţul cu amănuntul a căzut cu 22,3%, în aprilie faţă de martie, iar cel cu ridicata, cu 16,9%.

Nu avem însă ce face. Atâta vreme cât nu scăpăm de virus, suntem prizonierii acestei economii închise, spune Adrian Codîrlaşu, reşedintele CFA România.