​Producătorul de îngrăşăminte organice Norofert a deschis o filială în Ohio: Vom putea să comercializăm produsele Norofert în 19 state din SUA

Autor: Tibi Oprea 18.06.2020

Norofert (simbol bursier NRF), producător de îngrăşăminte organice şi cea mai recentă listare la Bucureşti, a anunţat acţionarii astăzi la Bursă cu privire la înfiinţarea unei filiale în Ohio, SUA, respectiv a companiei cu răspundere limitată Norofert USA, LLC.

“Înfiinţarea entităţii legale pe teritoriul SUA, Norofert USA LLC, este doar un mic pas în procesul de intrare pe piaţa americană. Concomitent, am derulat o campanie accelerată de prospectare piaţă, aliniere din punct de vedere legislativ şi adaptare a formulărilor de produse pentru condiţiile pedoclimatice în zonele de centru-est SUA, pentru culturile cele mai răspândite din regiune: porumb, grâu, floarea soarelui şi soia. Deşi procesul de legal compliance a durat mai mult decât estimam, suntem aproape de finalizarea lui, acest proces permiţându-ne să comercializam produsele Norofert în 19 state din SUA”, spune Vlad Popescu, CEO Norofert, pentru Ziarul Financiar.

Procesul de extindere către piaţa americană a Norofert continuă, în prezent compania fiind în proces de înregistrare la IRS (Internal Revenue Services). Managementul vizează vânzarea primelor produse în SUA în timpul campaniei de toamnă din acest an cu testări prealabile în câmp ale produselor special formulate pentru piaţa americană.

Norofert SA deţine o participaţie de 99% în Norofert USA, LLC, în timp ce Vlad Popescu, preşedinte al consiliului de administraţie şi acţionar, deţine 1%.

Pe de altă parte, tot astăzi compania a anunţat că a schimbat punctul de lucru “Schimbarea locaţiei a fost impusă de nevoia unui spaţiu mai mare capabil să acomodeze echipa în creştere. Sediul social rămâne neschimbat.”

Norofert s-a listat la Bursa de la Bucureşti în data de 3 martie, devenind prima companie din sectorul agro-tech listată la Bursa românească. Preţul unei acţiuni din prima şedinţă de tranzacţionare a fost stabilit la 12 lei, în timp ce în data de 17 iunie emitentul a închis sesiunea la preţul de 22 de lei pe unitate, ceea ce înseamnă că în circa trei luni şi jumătate a înregistrat o creştere de 83,3%, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza datelor de la BVB.

Pe 18 iulie 2019, Norofert a realizat un plasament privat pentru acţiunile sale în timpul căruia a atras 7,25 milioane lei de la 71 de investitori şi în urma căruia capitalizarea companiei a fost stabilită la peste 20 de milioane de lei. În prezent, capitalizarea Norofert este de circa 44 de milioane de lei, respectiv de peste două ori mai mare, arată calculele realizate de ZF.

În structura acţionariatului Norofert se regăsesc CEO-ul şi presedintele consiliului de administraţie, Vlad Andrei Popescu, cu 38,7% din numărul acţiuni, Ileana Popescu (20,8%), Marian Marius Alexe (10,3%), care a mai investit anterior şi la companiile Bittnet Systems şi Ascendia, dar şi Cosmin Mălureanu, director general şi acţionar majoritar Ascendia, diferenţa de acţiuni fiind deţinută de alţi acţionari persoane fizice (23%) şi acţionari persoane juridice (7,3%).