Ana Tower, clădirea de birouri dezvoltată de George Copos, este închiriată în mare parte şi a primit certificarea internaţională pentru eficienţă energetică şi ecologică

Autor: Roxana Rosu 18.06.2020

Ana Tower, clădirea de birouri dezvoltată de George Copos în zona Expoziţiei, a fost închiriată în mare parte şi a primit certificarea internaţională pentru respectarea standardelor de eficienţă energetică şi ecologică.

”Companiile care au închiriat mare parte din spaţiile Ana Tower sunt încântate de condiţiile oferite şi de calitatea serviciilor. Încă mai avem câteva etaje disponibile, dar aceasta nu va mai dura mult”, a declarat Gheorghe Copos.

Investiţia în proiectul de birouri s-a ridicat la 60 mil. euro, din resurse proprii şi un credit luat de la CEC Bank.

Ana Tower are 25 de etaje, plus etaj tehnic, destinate birourilor, însumând circa 43.700 mp închiriabili, din care circa 35.500 mp corespund celor 25 de etaje, iar circa 8.200 mp sunt alocaţi unei parcări cu 365 de locuri sub­tera­ne şi supraterane. În afară de birouri, clădirea are şi spaţii comerciale.

ANA Tower Offices face parte din grupul de societăţi ANA Holding, alături de ANA Hotels, unul dintre cei mai importanţi jucători din industria hotelieră din România, care deţine hoteluri în Poiana Braşov, Eforie Nord şi Bucureşti (Crowne Plaza Bucureşti, Athenee Palace Hilton Bucureşti), ANA SPA, precum şi ANA Teleferic.

Certificatul LEED Platinum este acordat de US Green Building Council pe baza verificărilor tehnice făcute de Green Business Certification Inc. Dezvoltatorii clădirilor incluse folosesc materiale naturale – piatră, granit, lemn - prietenoase atât cu mediul.

„Suntem bucuroşi că ANA TOWER aduce un nou standard de calitate pe piaţa din România. Certificarea LEED PLATINUM atestă fără nicio îndoială acest lucru”.

Certificatul LEED a fost conceput în 1993, în Statele Unite ale Americii, şi s-a răspândit în întreaga lume, fiind astăzi utilizat în 167 ţări.