După ce rata şomajului din SUA începea să dea semne de recuperare, ajungând la 13,3% la sfârşitul lunii mai, 1,5 milioane de americani şi-au depus actele de şomaj doar în ultima săptămână

Autor: Eduard Ivanovici 21.06.2020

Rata şomajului din Statele Unite a scăzut până la 13,3% în luna mai, după ce atinsese un nivel record de-a lungul lunii aprilie, fapt ce părea să indice relansarea economiei după ridicarea restricţiilor de circulaţie.

Cu toate acestea, 1,5 milioane de americani şi-au depus actele de şomaj doar în ultima săptămână, potrivit ABC News.

Astfel, numărul total al cetăţenilor americani care au rămas fără loc de muncă se ridică în prezent la circa 20,5 milioane.

„Cei 20 de milioane de oameni care au intrat în şomaj, în ciuda redeschiderii statelor, indică faptul că recuperarea pieţei muncii va avea loc într-un ritm extrem de încet”, a declarat Daniel Zhao, senior economist în cadrul site-ului de joburi Glassdoor.

„Drumul către recuperare este presărat cu obstacole […] de la expirarea ajutoarelor federale pentru business-uri şi muncitori la cererea tot mai mică a consumatorilor şi resurgenţa infecţiilor cu COVID-19.”