PwC România a recrutat-o pe Georgiana Stancu, fost manager de Resurse Umane la IKEA, pentru poziţia de Lider al Departamentului de Resurse Umane

Autor: Roxana Rosu 22.06.2020

PwC România a numit-o, începând cu luna iunie, pe Georgiana Stancu în poziţia de Lider al Departamentului de Resurse Umane, după trei ani în care aceasta a deţinut funcţia de Manager de Resurse Umane la IKEA România.

Georgiana Stancu are peste 20 de ani de experienţă în diverse roluri şi industrii, inclusiv în domeniile bancar şi retail, timp în care a coordonat numeroase proiecte de dezvoltare organizaţională şi eficientizare a proceselor de resurse umane.

Este absolventă a facultăţii de Management din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi a facultăţii de Psihologie din cadrul Universităţii Bucureşti.

De asemenea, deţine o certificare în managementul resurselor umane din partea Societăţii pentru Managementul Resurselor Umane din Statele Unite ale Americii - HRCI Institute SUA şi o certificare de practică în psihologie clinică de la Colegiul Psihologilor din România - COPSI.