Un semnal prost care vine din business: Numărul solicitărilor de amânare a ratelor creditelor pentru companii s-a dublat de la o lună la alta. Băncile au soluţionat 90% din cele 362.000 de solicitări de amânare a plăţilor primite de la clienţi

Autor: Mircea Nica 23.06.2020

Numărul solicitărilor de amânare a plăţilor ratelor la credite depuse de persoane fizice până în luna iunie este de peste 334.000, în timp ce numărul solicitărilor de amânare a plăţilor ratelor la credite depuse de companii este de aproape 28.000, dublu faţă de luna mai.

Companiile au depus în ultima lună circa 14.000 de cereri de amânare a plăţii ratelor la credite, du­blu compartiv cu nu­mă­rul înregistrat luna trecută, în timp ce nu­mă­rul cererilor din partea persoa­nelor fizice a crecut cu 10%, până la 334.000, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).

„În cele trei luni de la debutul pan­de­miei, clienţii persoane juridice au de­pus aproape 28.000 de so­licitări de suspendare a obligaţiilor de plată lunare din contractele de credit. Aproximativ un sfert din companiile cu credite ban­care au solicitat suspendarea obliga­ţiilor de plată lunare. Clienţii au mai avut încă o lună la dispoziţie pentru de­punerea cererilor, având în vedere că termenul iniţial de depunere a so­li­citărilor în baza OUG 37/2020 a fost ex­tins până la data de 15 iunie 2020“, a spus Gabriela Folcuţ, director exe­cutiv ARB, pentru ZF.

Astfel, companiile şi persoanele fizi­ce au mai avut la dispoziţie până pe data de 15 iunie 2020 să mai depună soli­citări de amânare a ratelor la credite. Ini­ţial, clienţii au avut posibilitatea să solicite amânarea ratelor la credite până la jumătatea lunii mai, însă termenul a fost prelungit de guvern.