Sorin Ignat, director agribusiness, Banca Transilvania: Încurajăm procesarea şi valoarea adăugată, însă trebuie să ne stabilim priorităţile sau locurile în care putem excela, ca ţară, ca zonă, ca sector.

Autor: Florentina Niţu 23.06.2020

Pandemia de COVID-19 nu a diminuat apetitul antreprenorilor din industria agroalimentară pentru investiţii, ci mulţi dintre ei au solicitat în această perioadă de criză împrumuturi bancare pentru a investi în procesarea produselor alimentare, în trecut sustinuţe şi de fondurile europene, spune Sorin Ignat, director agribusiness, Banca Transilvania.

„Contextul actual a adus o oportunitate în privinţa creşterii cererii de produse locale sau regionale, însă jucătorii nu trebuie să rămână doar la momentul de vânzare online a produselor, ci să se îndrepte către organizarea producţiei şi investiţii în lo­gis­tică, astfel încât să dezvolte o capacitate care să aducă valoare adaugată pe termen mediu, asocieri pentru sortare – ambalare – vânzare şi de ce nu prelucrare de produse”, a spus Sorin Ignat.

Banca Transilvania a acordat credite clienţilor din agrobusiness în perioada stării de urgenţă, având contracte semnate şi în martie, aprilie sau mai, iar altele se află acum în diverse faze de analiză. Reprezentantul băncii men­ţionează că interesul pentru astfel de investiţii va continua.