Antreprenori locali. Temad, distribuitor de materiale de construcţii: Am continuat să funcţionăm în stare de urgenţă, dar am folosit mai frecvent tehnologia şi am reprioritizat proiectul de distribuţie online

Autor: Alina-Elena Vasiliu 25.06.2020

Compania din Braşov şi-a majorat afacerile cu 10% în 2019 faţă de anul anterior, ajungând astfel la un rezultat de 195 mil. lei.

Distribuitorul de materiale de construcţii Temad din Braşov îşi redresează businessul după perioada de scădere adusă de pandemie, o perioadă în care, printre altele, a decis să se concentreze mai mult pe distribuţia online.

„Luna martie per total a fost relativ normală din punctul de vedere al cifrei de afaceri. În prima parte am avut depăşiri de buget, în a doua parte am avut scăderi importante. În lune aprilie am avut o scădere de peste 30% a cifrei de afaceri. În mai, situaţia s-a normalizat, în sensul că ne apro­piem de realizarea vânzărilor planifi­cate“, spune Florin Madar, CEO şi pro­prietar Temad.