Top zece jucători din comerţul alimentar, o piaţă de 22 mld. euro. Kaufland rămâne lider, dar Carrefour se apropie ameninţător de prima poziţie. Lidl şi Profi „vânează“ tot locul 1

Autor: Cristina Roşca 04.07.2020

♦ Cei mai mari zece jucători din comerţul alimentar au adunat anul trecut afaceri de peste 68 mld. lei (14 mld. euro) l Aceste reţele ce adună peste 3.000 de magazine moderne - hipermarketuri, supermarketuri, magazine de proximitate, discount şi cash&carry - activează pe o piaţă totală de 21-22 mld. euro unde se luptă cu jucătorii tradiţionali ♦ Nouă dintre cei mai mari zece jucători şi-au majorat afacerile anul trecut, reţeaua de hipermarketuri Cora fiind singura excepţie ♦ În cazul celorlalte, rata de creştere a variat între 3% (Selgros) şi peste 20% (Lidl şi Profi).

În comerţul modern local re­zul­tatele financiare pe anul trecut nu au adus schimbări majore, doar urcări, respectiv coborâri de o poziţie în a doua parte a top zece. Mai exact, discounterul german Penny Market a devansat Selgros, iar Metro şi Auchan ar putea să fi făcut o rocadă, însă datele celor do­uă companii nu sunt încă publice.

La vârf însă nu există modificări de loc, mai degrabă schimbările sunt mici, deşi de impact. Astfel, Carrefour suflă în ceafa liderului Kaufland. Pe cei doi gi­ganţi îi mai despart doar 90 de mi­lioane de lei după ce francezii şi-au ma­jorat afacerile cu 11,5% anul trecut, iar nemţii „doar“ cu 9%. Totodată, Lidl vine pu­ter­nic din urmă, oficialii com­pa­niei anun­ţând la începutul anului că au cres­cut de patru ori mai repede decât piaţa. Iar acum consumul privat anun­ţat de INS a avansat cu 7%, dis­coun­terul are un plus de 25-30% con­form esti­mărilor ZF. Aceste rate puternice de creştere anun­ţate an de an de către Lidl - com­pa­nie intrată oficial pe piaţă în 2011 prin preluarea Plus Discount - face ca discounterul german să reducă di­fe­renţa care îl desparte de primii doi clasaţi. De altfel, tocmai galopul pe care l-a avut businessul încă de la intrarea ofi­cială pe piaţă a grupului i-a asigurat companiei locul trei în piaţă extrem de rapid.

Creşterile accelerate ale Lidl şi Profi - numărul trei şi patru din piaţă - fac ca la vârf să se intensifice compe­tiţia. Cele două companii sunt singurele care şi-au majorat vânzările cu peste 20% anul trecut.

Oficialii Profi au aruncat şi ei mănuşa recent şi au spus că e doar o problemă de timp pâ­nă devin lideri. Ei văd că în 4-5 ani la vârf bătălia pentru fo­to­liul de lider se va da între Profi şi Lidl. Totodată, am­be­le reţele au planuri ambi­ţioa­se pe plan local, cu sute de des­chideri în cazul Profi şi câte­va zeci în cazul Lidl an de an.

Pentru că simte in­tensi­fi­ca­rea luptei şi pentru a-şi menţine prima poziţie în pia­ţă, Marco Hoessl, CEO al gru­pu­lui Kaufland, a anunţat că în acest an fiscal (ce se încheie pe 28 februarie 2021) com­pania va deschide 13 magazine.

Prin comparaţie, anul trecut au fost deschise 7 unităţi, iar în 2018 doar pa­tru, deşi de fiecare dată planurile vizau peste 10 hipermarketuri noi. Ţinta este ca până în 2024 compania să ajungă la 164 de unităţi. An de an în România se deschid 350-400 de ma­ga­zi­ne moderne sub formate precum hiper­mar­keturi, super­mar­keturi, maga­zin­e de proximi­ta­te, discount sau cash&carry.

Ce este interesant de remarcat în co­merţul modern local este faptul că in­ves­tiţiile continuă în pofida pandemiei. Reţelele de magazine moderne au anunţat cifre record pentru 2020 în ceea ce priveşte in­ves­tiţiile pe care vor să le facă în România. Mai exact, bugetul total estimat de ZF este de circa 1 mld. euro.

Cei mai mulţi bani îi vor paria reţelele-soră Kaufland şi Lidl, parte a grupului german Schwarz, care vor scoa­te din buzunare mai bine de ju­mă­tate de miliard de euro împreună. Ca număr de ma­gazine, cam­pioni ai expan­siunii vor con­tinua să fie Profi şi Mega Image, retaileri activi pe format mic, cu supermar­keturi şi ma­ga­zine de proximitate.

Comerţul alimen­tar a fost unul dintre sectoarele care au conti­nuat să pompeze bani în deschideri de magazine şi de­pozite în fiecare an, cu prepon­derenţă în ultima perioadă mar­cată de creşterea eco­nomiei şi a con­su­mu­lui, dar nu numai.