Flotă de 100 de vehicule Ford Puma fabricate la Craiova, achiziţionate de compania românească Casa Noastră/QFORT

Autor: Bogdan Alecu 29.06.2020

Compania care produce ferestrele QFORT din Craiova a cumpărat 100 de automobile Ford Puma

Ford România, prin intermediul dealer-ului Plusauto Craiova a demarat procesul de livrare a 100 de vehicule Ford Puma către compania românească Casa Noastră, deţinătoare a brand-ului de ferestre QFORT.

Până în acest moment au fost livrate 20 de maşini, urmând ca restul de vehicule să intre în posesia QFORT până la finalul acestui an. Aceasta este prima flotă de Ford Puma de asemenea anvergură, achiziţionată de către o companie cu capital 100% românesc.

“Ne bucurăm să vedem că, în această perioadă plină de provocări, o firmă românească susţine industria auto locală. Sperăm ca acest demers să creeze un precedent, astfel încât şi alte companii să achiziţioneze modelele Ford produse în România”, a declarat Cristian Prichea, Director General Ford România - Compania Naţională de Vânzări.

Ford Puma este prima maşină cu tehnologie hybrid produsă în România. De asemenea, este cea mai sigură maşină fabricată la noi în ţară, primind anul trecut 5 stele la testele de siguranţă ale organizaţiei internaţionale EuroNCAP.

“Era necesar să schimbăm flota de maşini, aşa că ne-am decis să susţinem producţia auto locală şi să mizăm pe noul model construit la fabrica Ford din Craiova, Ford Puma – o super maşină! Recomandăm şi altor companii să facă acelaşi lucru”, Ştefan Cherciu, preşedinte al companiei Casa Noastră.

La finalul lunii mai, Ford a anunţat că extinde gama modelului Puma, oferind opţiuni suplimentare de echipare şi de motorizare. Astfel, clienţii pot acum alege, pentru prima dată, între un Ford Puma cu motor diesel EcoBlue de 1,5 litri şi 120 CP, un Ford Puma echipat cu transmisie automată cu şapte rapoarte şi dublu ambreiaj şi o nouă variantă luxoasă de echipare - Puma ST-Line Vignale.

Producţia modelului Puma a demarat la uzina Ford din Craiova în octombrie 2019, ca urmare a unei investiţii suplimentare de aproximativ 200 de milioane de euro, alăturându-se astfel modelului EcoSport şi multi-premiatului motor de 1.0 l EcoBoost. Din 2008, de la venirea sa în România şi până în prezent, Ford a investit aproximativ 1,5 miliarde de euro în fabrica de la Craiova în cadrul căreia lucrează în jur de 6300 de angajaţi.