Companiile aeriene îşi schimbă strategia în vremea pandemiei şi pariază pe destinaţii de vacanţă mai degrabă decât pe cele de business

Autor: Cristina Roşca 30.06.2020

Transportatorii aerieni, printre cele mai afectate companii de pandemia de Covid-19, şi-au reluat treptat activitatea, însă a trebuit şi să se adapteze noilor condiţii din piaţă. 

Astfel, companiile de profil au lansat noi rute, în special către destinaţii de vacanţe care sunt căutate în sezonul estival, mai degrabă decât către centre urbane şi de business care înainte erau căutate de manageri şi executivi ce călătoreau în interes de serviciu.

Acum, multe dintre şedinţele care anterior se desfăşurau faţă în faţă au loc pe Zoom sau alte platforme video, astfel că numărul pasagerilor este mai mic. În acest context, companiile aeriene a trebuit să găsească alternative pentru ca avioanele să aibă un grad de încărcare suficient de mare cât să poată zbura.