De la 1 iulie, acţiunile româneşti vor deveni accesibile investitorilor internaţionali prin sistemul Clearstream al operatorului bursier german Deutsche Börse

Autor: Roxana Rosu 30.06.2020

Acţiunile româneşti vor putea fi decontate şi depozitate de la 1 iulie prin sistemul internaţional Clearstream, depozitarul central de valori mobiliare (ICSD) al Grupului Deutsche Börse, ceea ce va facilita accesul investitorilor internaţionali la piaţa românească de capital şi va crea noi oportunităţi de finanţare. 

BRD Groupe Société Générale va acţiona în calitate de partener custode local pentru Clearstream, conectându-se la rândul său la Depozitarul Central de valori mobiliare din România (CSD). Această evoluţie va permite decontarea şi depozitarea tuturor acţiunilor denominate în lei prin infrastructura internaţională a Clearstream, îmbunătăţind eficienţa la standarde internaţionale şi reducând, totodată, costurile pentru investitori.