Giganţii n-au simţit impactul pandemiei şi au mai bifat câteva miliarde de dolari: Acţiunile Amazon, Apple şi Microsoft au crescut cu până la 30%

Autor: Dorin Oancea 30.06.2020

 Amazon, cu o valoare de 415 mld. dolari şi o creştere de 32%, Apple (352 mld. dolari, +14%) şi Microsoft (326 mld. dolari, +30%) sunt cele mai valoroase branduri din lume, confom clasamentului BrandZ, realizat de Kantar. 

Valoarea cumulată a primelor 100 de branduri din întreaga lume a crescut cu 5,9% faţă de anul precedent, în ciuda impactului economic, social şi personal al Covid-19. Valoarea cumulată a celor 100 de branduri din topul global a ajuns la 5.000 de miliarde de dolari, echivalentul Produsului Intern Brut al Japoniei.

Cele mai valoroase 100 de branduri la nivel global au demonstrat o rezistenţă mai mare şi o volatilitate mai scăzută în timpul crizei actuale faţă de recesiunea economică globală din 2008-2009, totalizând o creştere de 277 miliarde de dolari faţă de anul precedent. Portofoliul BrandZ format din cele mai puternice branduri a continuat să performeze mai bine decât piaţa, inclusiv decât indicii S&P 500 şi MSCI World Index, şi chiar în contextul crizei actuale acesta a scăzut mai puţin decât media globală.

Clasamentul ţine cont de performanţa preţurilor acţiunilor în aprilie 2020, luând astfel în calcul efectul crizei Covid-19. Companiile care au investit consecvent în marketing pentru a construi brand equity în ciuda climatului de nesiguranţă au reuşit să împiedice materializarea celor mai aspre consecinţe ale crizei. Înainte de pandemie, valoarea cumulată a principalelor 100 de branduri tindea spre o creştere de 9%.

Amazon şi-a menţinut poziţia din fruntea clasamentului, atingând valoarea de 415,9 miliarde dolari, în urma unei creşteri de 32%. Inclus pentru prima dată în clasamentul BrandZ în 2006, Amazon a crescut cu aproape 100 miliarde de dolari în valoare în acest an, echivalentul unei treimi din creşterea totală a mărcilor din BrandZ100.

Brandurile din tehnologie au continuat sa domine clasamentul, contribuind cu peste o treime (37%) la valoarea brandurilor din Top 100 şi crescând, per ansamblu, cu 10%. Apple şi-a menţinut poziţia de al doilea brand ca valoare din lume (crescând cu 14% şi atingând valoarea de 352,2 miliarde dolari), în timp ce Microsoft a recucerit locul 3 (cu o creştere de 30% şi o valoare estimată acum la 326,5 miliarde dolari), depăşind Google (+5%, 323,6 miliarde dolari) care se află acum pe locul 4. Microsoft a ajuns la această performanţă datorită ecosistemului său de soluţii de lucru în cloud care include Office 365 şi Microsoft Teams şi care le-a permis utilizatorilor să îşi continue activitatea în timpul perioadei de izolare.

Brandurile din Asia reprezintă un sfert din cele 100 cuprinse în clasament şi includ 17 din China. Alibaba (cu o creştere de 16% şi o clasare pe locul 6, cu 152.5 miliarde dolari) a fost cel mai valoros brand din China, în timp ce gigantul serviciilor de Internet – Tencent (+15%, numarul 7, 151 miliarde dolari) este cu un loc mai jos.

Reţeaua de distributie de clipuri video scurte TikTok (numărul 79, valoare de 16.9 miliarde dolari) care oferă conţinut lejer, distractiv, generat de utilizatori este cel mai bine clasat nou-venit în acest an.

“Continuarea creşterii valorii clasamentului BrandZ Top 100 demonstrează că brandurile puternice stau mult mai bine decât în timpul recesiunii din 2008-2009. Observăm o îmbunătăţire semnificativă în brand equity comparativ cu 10 ani în urmă, companiile înţelegând acum importanţa de a investi în construirea de branduri şi devenind, astfel, mai puternice şi mai rezistente. Deşi impactul Covid19 s-a răsfrânt asupra tuturor companiilor, mari şi mici, fără să ţină cont de graniţe, consecvenţa investiţiilor în marketing vă poate ajuta să traversaţi mai bine o criză şi o va face“, spune David Roth, CEO al The Store WPP EMEA şi Asia şi Chairman al BrandZ,

Sectorul de retail a înregistrat o evoluţie foarte bună, crescând cel mai rapid în valoare (cu 21%), o performanţă susţinută de jucătorii principali din e-commerce. Peste jumătate din brandurile din categoria Media & Entertainment figurează printre primele 20 de mărci cu cea mai mare ascensiune – precum Netflix (+34%, valoare curentă de 45.9 miliarde dolari), care urcă opt locuri ajungând pe poziţia 26, Instagram (+47%, valoare de 41.5 miliarde dolari) care urcă 15 locuri până la numărul 29, LinkedIn (+31%, cu 29.9 miliarde dolari, numărul 43 în clasament) şi Xbox (+18%, 19.6 miliarde dolari), care urcă 22 de locuri ajungând la numărul 65.

Brandurile de e-commerce Amazon, Alibaba şi JD (+24%, poziţia 52, cu 25.5 miliarde dolari) au dat dovadă de inventivitate şi agilitate în această perioadă dificilă, la fel şi unii dintre retailerii cu un profil mai tradiţional ca Walmart (+24%, poziţia 27, cu 45.8 miliarde dolari) care a investit în capabilităţile sale de e-commerce.

Brandul Lululemon (în urcare cu 40%, la 9.7 miliarde dolari) a fost unul dintre cele care au crescut cel mai rapid, schimbându-şi focusul de la îmbrăcăminte inspirată de yoga la articole vestimentare potrivite pentru lucrul de acasă şi oferind şedinţe de yoga online pentru cei care lucrează de acasă.

Doreen Wang, Global Head al BrandZ la Kantar, declară următoarele: “Inovaţia s-a dovedit a fi un influenţator major al creşterii în această ediţie a clasamentului şi un mod de a preveni scăderea. Creativitatea este, de asemenea, o caracteristică importantă a celor mai valoroase branduri globale. Companii cum ar fi Amazon, Apple sau Google – giganţii din tehnologie care continuă să inoveze – îmbină cu success ambele ingrediente pentru a rămâne relevanţi în viaţa consumatorilor şi pentru a le facilita alegerea.“

Principalele tendinţe observate în studiul din acest an, care stă la baza Topului 100 BrandZ al brandurilor globale, mai includ faptul că MasterCard a intrat pentru prima dată în top 10 clasaţi în acest an, datorită performanţei sale financiare foarte bune, susţinute de o creştere în brand equity şi în special în capacitatea de a ţine consumatorii aproape. Mastercard a reuşit să se integreze cu succes în ‘ecosistemul’ vieţii lor de zi de zi, creând şi o legătură emoţională apropiată cu ei prin poziţionarea sa bazată pe purpose, pe o misiune.

Clasamentul principalelor 100 de branduri se îmbogăţeşte cu cinci jucători, printre care brandul de entertainment TikTok din China, urmat de UnitedHealthcare (numărul 86, cu 15.8 miliarde dolari), Bank of China (numărul 97, cu 13.7 miliarde dolari), Lancôme (numărul 98, cu 13.6 miliarde dolari) şi Pepsi (poziţia 99, cu 13.3 miliarde dolari).

Construirea pe principii ecologice s-a transformat într-un trend în comunitatea globală de business. Haier (numărul 68 în clasament, cu o valoare de 18.7 miliarde dolari) este principalul brand bazat pe un ecosistem IoT pentru al doilea an consecutiv.

Brandurile din Statele Unite reprezintă mai mult de jumătate dintre mărcile din clasamentul BrandZ 100. Brandurile din China reprezintă un sfert dintre mărcile din clasament - 17 dintre ele fiind din China (printre care Alibaba şi Tencent clasate în Top 10), iar două din Japonia (Toyota şi NTT).

Sustenabilitatea este noua definiţie a luxului – consumatorii tineri aşteaptă o calitate asociată cu luxul, dar din materiale sustenabile şi cu mai puţin ambalaj. Patru branduri de lux au ajuns în Top 100 în acest an, cel mai bine clasat fiind Louis Vuitton (+10%, numărul 19, valoare de 51.8 miliarde dolari).