Pandemia distruge unul dintre cele mai importante evenimente pentru lumea auto. Salonul auto de la Geneva nu va mai avea loc, organizatorii vor să vândă evenimentul

Autor: Dorin Oancea 30.06.2020

Salonul Auto de la Geneva de anul viitor nu va mai avea loc, din cauza interesului redus al companiilor de profil, organizatorii intenţionând să vândă evenimentul, anunţă BBC.

Salonul auto internaţional urma să aibă loc în martie 2021. Evenimentul din acest an a fost anulat, împreună cu o serie de alte expoziţii auto din întreaga lume, din cauza coronavirusului.

Anunţul ridică întrebări cu privire la viitorul unor astfel de evenimente la nivel global, deoarece companiile producătoare de maşini îşi regândesc strategiile.

"Sectorul auto trece în prezent printr-o fază dificilă, iar expozanţii au nevoie de timp pentru a se recupera din efectele pandemiei", a declarat Comitetul şi Consiliul Fundaţiei "Salon International de l'Automobile", care organizează expoziţia internaţională auto.

Majoritatea expozanţilor care au luat parte la un sondaj au spus că „probabil nu vor participa” anul viitor, au adăugat organizatorii.

Salonul auto din acest an a fost anulat în februarie, cu doar câteva zile înainte de deschidere. Salonul atrăgea în mod regulat mai mult de jumătate de milion de vizitatori.

Alte expoziţii auto au fost anulate şi anul acesta, inclusiv cele din New York şi Detroit, pe fondul pandemiei. Brandurile auto folosesc astfel de evenimente pentru a-şi prezenta cele mai recente modele sau maşini concept.

În schimb, companiile au apelat la propriile lor lansări online în timpul restricţiilor.

Luni, organizatorii Salonului Auto de la Geneva au anunţat, de asemenea, planurile de a vinde activele evenimentului proprietarilor centrului de conferinţe Palexpo din Geneva, unde acesta se desfăşoară.

Salonul Internaţional de Autovehicule de la Geneva este cel mai mare eveniment public din Elveţia şi are un impact economic de 200 de milioane de franci elveţieni (210 milioane de dolari) pe an, potrivit organizatorilor.