Cerberus vrea o tăiere a peste 7.000 de locuri de muncă la Commerzbank

Autor: Mircea Nica 01.07.2020

Cerberus, unul dintre cei mai mari acţionari ai Commerzbank, vrea ca banca să renunţe la mai multe joburi decât cele 7.000 anunţate recent ca parte a planului de reducere a costurilor, conform Reuters.

Cerberus intenţionează să prezinte băncii Commerzbank o viziune succintă asupra măsurilor pe care ar trebui să le ia asupra numărului de angajaţi şi a altor schimbări în săptămânile următoare. „Momentan se iau în calcul diferite opţiuni şi scenarii. Nu s-a luat încă nicio decizie“, a spus un purtător de cuvânt al băncii.

Consiliul de supraveghere al Commerzbank urma să discute posibilitatea altor 7.000 de concedieri, pe lângă cele peste 4.000 de reduceri de locuri de muncă anunţate în toamna anului trecut. La finalul anului 2019, Commerzbank a angajat circa 48.500 de persoane, iar detaliile privind eliminarea locurilor de muncă vor fi anunţate în august 2020, cel târziu.