Giganţii din tehnologie rămân neclintiţi în faţa pandemiei şi mai bifează câteva miliarde de dolari: acţiunile Amazon, Apple şi Microsoft au crescut cu până la 30%

Autor: Dorin Oancea 01.07.2020

Amazon, cu o valoare de 415 mld. dolari şi o creştere de 32%, Apple (352 mld. dolari, +14%) şi Microsoft (326 mld. dolari, +30%) sunt cele mai valoroase branduri din lume, confom clasamentului BrandZ, realizat de Kantar. Valoarea cumulată a primelor 100 de branduri din întreaga lume a crescut cu 5,9% faţă de anul precedent, în ciuda impactului economic, social şi personal al Covid-19. 

Valoarea cumulată a celor 100 de branduri din topul global a ajuns la 5.000 de miliarde de dolari, echivalentul Produsului Intern Brut al Japoniei. 

Cele mai valoroase 100 de branduri la nivel global au demonstrat o rezistenţă mai mare şi o volatilitate mai scăzută în timpul crizei actuale faţă de recesiunea economică globală din 2008-2009, totalizând o creştere de 277 mld. dolari faţă de anul precedent. 

Portofoliul BrandZ format din cele mai puternice branduri a continuat să performeze mai bine decât piaţa, inclusiv decât indicii S&P 500 şi MSCI World Index, şi chiar în contextul crizei actuale acesta a scăzut mai puţin decât media globală. Clasamentul ţine cont de performanţa preţurilor acţiunilor în aprilie 2020, luând astfel în calcul efectul crizei Covid-19.

Companiile care au investit consecvent în marketing pentru a construi brand equity în ciuda climatului de nesiguranţă au reuşit să împiedice materializarea celor mai aspre consecinţe ale crizei. Înainte de pandemie, valoarea cumulată a principalelor 100 de branduri tindea spre o creştere de 9%. Amazon şi-a menţinut poziţia din fruntea clasamentului, atingând valoarea de 415,9 miliarde dolari, în urma unei creşteri de 32%.

Inclus pentru prima dată în clasamentul BrandZ în 2006, Amazon a crescut cu aproape 100 miliarde de dolari în valoare în acest an, echivalentul unei treimi din creşterea totală a mărcilor din BrandZ100. Brandurile din tehnologie au continuat sa domine clasamentul, contribuind cu peste o treime (37%) la valoarea brandurilor din Top 100 şi crescând, per ansamblu, cu 10%.

Apple şi-a menţinut poziţia de al doilea brand ca valoare din lume (crescând cu 14% şi atingând valoarea de 352,2 miliarde dolari), în timp ce Microsoft a recucerit locul 3 (cu o creştere de 30% şi o valoare estimată acum la 326,5 miliarde dolari), depăşind Google (Ă5%, 323,6 miliarde dolari) care se află acum pe locul 4.

Microsoft a ajuns la această performanţă datorită ecosistemului său de soluţii de lucru în cloud care include Office 365 şi Microsoft Teams şi care le-a permis utilizatorilor să îşi continue activitatea în timpul perioadei de izolare.