România are 6.200 de pacienţi activi cu noul virus, iar cazurile zilnice se menţin aproape de pragul de 400 confirmări

Autor: Georgiana Mihalache 01.07.2020

Numărul de pacienţi care încă au noul virus a ajuns la 6.269 de persoane, potrivit datelor aferente zilei de ieri, la patru luni de la primul caz confirmat în România. Creşterea din ultimele două săptămâni a cazurilor se vede şi în numărul pacienţilor care încă se luptă cu virusul, după ce, atunci când trendul era de scădere la numărul de noi infectări, pacienţii activi au scăzut chiar şi la sub 5.000 de persoane.

Indicatorul privind cazurile active de pacienţi este important pentru a monitoriza rata de vindecare a pacienţilor şi răspunsul acestora la tratament, dar oferă şi o imagine asupra formei mai uşoare sau mai grave a virusului. Astfel, datele arată că România a reintrat pe curba ascendentă a virusului, iar cazurile zilnice confirmate le depăşesc pe cele ale pacienţilor vindecaţi. Specialiştii spun că durează chiar şi două săptămâni până când un pacient cu o formă uşoară a virusului se vindecă.

Numărul de pacienţi infectaţi cu coronavirus în România a ajuns la 26.970 de persoane, cu 388 de noi cazuri în plus faţă de ultima informare a autorităţilor, informează Grupul de Comunicare Strategică. Suceava, cu peste 4.000 de pacienţi confirmaţi, şi Bucureşti, cu 3.100 de persoane infectate, sunt cele mai mari focare de infecţie din ţară. În total sunt 19.050 de persoane vindecate care au fost externate. În plus, ca urmare a celor mai recente decizii luate de autorităţi, persoanele care nu au simptome, dar au stat în spital 10 zile continuă tratamentul acasă. Ieri, autorităţile au anunţat externarea a 1.091 de pacienţi asimptomatici.

Bilanţul pacienţilor care au murit a ajuns la 1.651 de persoane. La ATI, în acest moment, sunt internaţi 205 pacienţi. Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 890 de persoane, iar alte 61.000 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală. Autorităţile au prelucrat până acum 710.112 de teste, adică circa 10.400 de teste de la zi la zi.