Consiliul Naţional al IMM-urilor despre programul de relansare economică al Guvernului: Cu cât mai repede puse în aplicare măsurile, cu atât mai rapidă va fi revenirea economică a României

Autor: Ramona Cornea 01.07.2020

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) a reacţionat la programul de relansare economică al Guvernului şi afirmă că cu cât mai repede vor fi puse aceste măsuri în aplicare, cu atât mai rapidă va fi revenirea economică a României.

“Remarcăm pozitiv lansarea acestui program de relansare economică, program care cuprinde principalele concepte solicitate de CNIPMMR: IMM-uri, start-up-uri, digitalizare, flexibilizarea măsurilor active de ocupare - Kurzarbeit. În egală măsură susţinem că acest program trebuie să conţină şi obiective asumate clare şi bine definite, din estimările noastre peste 100.000 de IMM-uri având nevoie de susţinere în diverse forme în acest moment. De asemenea, mai mult poate decât resursele, timingul de implementare a acestui program este cheia reuşitei sale. Cu cât mai repede puse în aplicare măsurile, cu atât mai rapida va fi revenirea economică a României”, spune Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR.

Jianu spune că cea mai apreciată măsură din programul de relansare economică al Guvernului este cea de sprijin a microîntreprinderilor prin granturi.

”Mărturisesc că cea mai apreciată măsură este aceea de sprijin a microîntreprinderilor aşa numite ,de subzistenţă’ prin acele granturi de 2.000 euro, pentru că ele vor ajunge la zeci de mii de IMM-uri, la cele mai vulnerabile dintre companiile din România şi care ne-au semnalat nevoia de susţinere încă de la începutul stării de urgenţă”, adaugă preşedintele CNIPMMR.