Investiţi în România!, un proiect ZF&CEC Bank. Massimo Paronitti, De’Longhi: Vom creşte de la 300 la 1.000 de angajaţi în noua fabrică din Mădăraş, Bihor. România are nevoie de infrastructură pentru competitivitate

Autor: Bogdan Alecu 02.07.2020

Grupul italian De’Longhi este al doilea cel mai mare producător de electrocasnice din România, cu afaceri anuale de 1,2 mld. lei. Compania realizează local espressoare de cafea şi blendere. De la intrarea pe piaţă, acum mai puţin de un deceniu, producătorul a investit în România peste 500 milioane de lei.

Grupul italian De’Longhi, o afacere de familie cu o istorie de peste un secol, care a intrat pe piaţa locală în 2012 prin preluarea facilităţilor de producţie ale Nokia de la Cluj, are în plan extinderea capacităţii de producţie a noii fabrici de la Mădăraş, judeţul Bihor şi creşterea numărului de angajaţi de la 300 la 1.000.

„În Bihor a fost o nouă oportunitate. Odată ce fabrica din Cluj a ajuns la o capacitate maximă. A fost o similaritate cu fabrica preluată de la Nokia în 2012. Era o platformă care producea pentru Samsung acolo. Am găsit elemente comune cu tipul nostru de producţie şi am obţinut o tranzacţie bună. Este o extindere bună pentru noi“, a spus Massimo Paronitti, General Manager De’Longhi România şi Ungaria.

El a subliniat că pentru a continua atragerea de noi investiţii, România trebuie să investească în infrastructură, pentru ca producătorii să livreze mai uşor produsele fabricate local.

În 2020 italienii de la De’Longhi au cumpărat o nouă hală de 25.000 mp şi o serie de echipamente de la Jasz Plaszt Ro, o afacere antreprenorială din Ungaria. Italienii preiau astfel o fabrică ce producea componente pentru Samsung şi demarează în 2020 în localitatea Mădăraş din judeţul Bihor producţia de componente şi electro­casnice mici. Aici, până în decembrie 2018, a funcţionat o fabrică de producea subansambluri şi mase plastice şi care îl avea drept client pe gigantul sud-coreean Samsung. Grupul italian mai are în România facilităţi de producţie la Jucu, în judeţul Cluj, unde realizează espressoare şi blendere şi unde are circa 2.000 de angajaţi.

„La Mădăraş producem electro­casnice pentru prepararea mâncă­rurilor, aşa cum la Cluj este o fabrică De’Longhi, iar la Mădăraş este pentru Braun. România este cea mai mare platformă industrială a grupului, este mai mare decât Italia sau China. La Mădăraş avem circa 300 de angajaţi, având însă în vedere că noi am început acolo în luna februarie, deci am crescut pe timp de pandemie. Planul este unul pe termen lung acolo, iar acea fabrică poate urca la 1.000 de angajaţi, poate nu până la finalul anului, dar în timp aceasta este ţinta“, a subliniat Massimo Paronitti.

De’Longhi a investit în România peste 140 mil. euro în ultimii opt ani, atât în extinderea de la Jucu, cât şi în achiziţia fabricii de la Mădăraş. „Fabricile Jucu şi Mădăraş au atras cele mai mari investiţii ale grupului din ultima perioadă. România reprezintă cea mai importantă ţară a grupului din punctul de vedere al investiţiilor. Cluj are puterea de a mai atrage investiţii în cazul echipamentelor pentru cafea, nu pot da cifre, dar putem continua creşterea în ambele locaţii“, a explicat directorul De’Longhi.

El consideră că România este în prezent şi o oportunitate din punct de vedere comercial, având în vedere că espresoarele nu sunt la fel de răspândite în locuinţele românilor precum maşinile de spălat, frigiderele sau televizoarele.

„Numărul de espresoare per locuinţă este unul redus la nivel naţional, în comparaţie cu alte electronice şi electrocasnice, iar noi trebuie întâi să formăm această piaţă. În prima jumătate a anului ne-am dublat vânzările de espresoare pe piaţa locală. Piaţa apreciază produsele noastre“, a spus Massimo Paronitti.

La Cluj De’Longhi produce espresoarele complet automate, dar şi espresoare Dolce Gusto pentru Nestle. La Jucu grupul italian produce peste 70% din espressoarele complet automate la nivel mondial.

„În ambele fabrici avem un produs nou la 3-4 secunde în fiecare zi, lună şi an. Luând în calcul acest lucru, România absoarbe 3-4% din volum, iar diferenţa este exportată la nivel mondial, din Noua Zeelandă până în Japonia şi America. Dacă ne uităm la rezultate, noi suntem percepuţi drept un brand local.  Şi faptul că ne-am dublat cifra de afaceri, înseamnă că suntem apreciaţi“, a subliniat directorul companiei.

De’Longhi a obţinut anul trecut afaceri de 1,2 mld. lei, cu 1,5% mai mici decât în 2018. Este primul an de prezenţă în România în care afacerile nu cresc, în ceilalţi ani avansând rapid, cu rate ce depăşeau 30-40%.

 

De’Longhi în România

2.400 de angajaţi în România

1,2 mld. lei business în 2019

140 mil. euro investiţii pe plan local

 

Cu ce probleme se confruntă De’Longhi

Lipsa oamenilor necesari creşterii producţiei şi am apelat la automatizare pentru a continua extinderea producţiei

Greutăţi în a importa componente din Asia în timpul pandemiei, dar şi din Europa.