Cum putem îmbunătăţi domeniul sănătăţii după COVID-19? Forumul Român pentru Diabet: Creaţi registre de pacienţi şi menţineţi telemedicina

Autor: Georgiana Mihalache 02.07.2020

Criza coronavirusului a afectat mai ales pacienţii cu alte afecţiuni asociate şi care, pe fondul unor boli deja existente, fie luptă mai greu cu virusul, fie nu au rezistat infecţiei cu Covid.

În acest sens, Forumul Român pentru Diabet, o platformă care reuneşte mai multe entităţi cu activitate în acest domeniu, a propus o serie de măsuri pentru a îmbunătăţi sistemul medical şi răspunsul acestuia la un posibil val doi al virusului. De altfel, pacienţii cu diabet au fost printre cei mai afectaţi de infecţiile cu COVID, o parte dintre aceştia fiind dependenţi de spitale pentru tratamentul lunar, unde s-au dezvoltat şi focare de infecţie.

„Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, persoanele cu diabet se află în prima grupă de risc în această criză sanitară. Tot acum, aritmetica diabetului în România s-a dovedit una dinamică şi îngrijorătoare: unu din zece români suferă de diabet zaharat, unu din trei români se află la risc de diabet (prediabet) şi recent peste 30% din decesele asociate COVID-19 au intervenit la persoane care sufereau de diabet”, se arată în informarea Forumului Român pentru Diabet.