Vreme caniculară în Capitală. ANM: Temperatura se va situa în jurul valorii de 36 de grade

Autor: Andreea Tobias 02.07.2020

ANM a emis o prognoză specială pentru Bucureşti, valabilă pentru zilele de joi şi vineri. Se anunţă caniculă şi depăşirea pragului critic a indicelui temperatură-umezeală.

Vremea va fi în continuare călduroasă, caniculară în orele amiezii, când disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi foarte probabil uşor va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Temperatura maximă va fi de 35...36 de grade joi, iar vineri se va situa în jurul valorii de 36 de grade.

Temperatura minimă va fi de 18...20 de grade.