Noul „normal” post-pandemie: Când vom putea reveni la fostele obiceiuri şi când îşi vor reveni statele din Uniunea Europeană dintr-o criză fără precedent

Autor: Eduard Ivanovici 05.07.2020

Economia zonei euro va începe din nou să crească în al treilea trimestru chiar dacă cererea slabă şi numărul de şomeri vor continua să îngreuneze recuperarea, relatează Bloomberg.

Ritmul trimestrial al contracţiei economice a ajuns la 0,2% în luna iunie, activitatea sectorului privat atingând cel mai înalt nivel din ultimele patru luni, potrivit indicelui IHS Markit. În timp ce cererea a continuat să scadă, companiile au câştigat încredere pe măsură ce restricţiile de circulaţie au fost ridicate.

„Îmbunătăţirea moralului din cadrul business-urilor ne spune că PIB-ul regiunii va înregistra rezultate pozitive în al treilea trimestru al anului”, spune Chris Williamson, membru în cadrul IHS Markit.

Autorităţile europene au declarat că este puţin probabil ca economia să îşi menţină actualul ritm de recuperare. Christine Lagarde, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), a avertizat săptămâna această că cea mai mare provocare pentru zona euro se află în continuare pe linia orizontului. Principalul economist al BCE a descris următoarele luni drept „doi paşi înainte şi unul înapoi”.

„În timp ce încrederea în viitor a crescut, nu a reuşit să revină la nivelurile înregistrate la începutul anului, ceea ce reflectă faptul că multe business-uri sunt departe de a reveni la normalitate”, a declarat Williamson.

În iunie, Indicele de Achiziţionare al Managerilor (PMI) pentru producţie şi servicii a crescut până la 48,5. Franţa a fost singura ţară care a reuşit să depăşească pragul de 50, care separă contracţia de expansiune.