Prognoză specială Bucureşti: 35 de grade până duminică. Noaptea ar putea ploua

Autor: Andreea Tobias 04.07.2020

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis sâmbătă o prognoză specială pentru Capitală, meteorologii avertizând că bucureştenii vor avea parte de caniculă până duminică, cu temperaturi maxime de 33 - 35 de grade.

În intervalul sâmbătă - marţi, vremea se va menţine călduroasă, caniculară în cursul după-amiezilor, când disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în noaptea de sâmbătă spre duminică, precum şi duminică, atunci când va fi ridicată probabilitatea pentru averse ce vor putea avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Temperaturile maxime în aceste zile vor fi de 33...35 de grade, iar cele minime de 19...22 de grade.