Adrian Minuţă, CEO al producătorului de acoperişuri Bravo Europa: Am redus costurile cu personalul, am stopat temporar investiţiile, monitorizăm strict cheltuielile şi încasările

Autor: Alina-Elena Vasiliu 06.07.2020

♦ Pe lângă cele două fabrici din România şi Cehia, Bravo Europa are o platformă logistică în Germania şi două birouri de reprezentare - unu în Austria şi unu în Bulgaria.

Producătorul de acope­rişuri Bravo Europa, deţinut de un fond de investiţii austriac admi­nistrat de EMSA Capital, a redus costurile cu personalul şi a stopat investiţiile pentru moment, ca să depăşească dificultăţile financiare aduse de coronavirus. Pe primele luni din 2020, compania se află pe plus faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

„Vânzările în trimestrul 1 din 2020, perioada ianuarie-martie, au fost cu 33% peste anul trecut, iar în aprilie şi mai cu 9% peste 2019. Deşi a existat în această perioadă un nivel de incertitudine atât la nivel de business, cât şi la nivel de salariaţi, perioada a fost depăşită cu bine, fără probleme majore“, spune Adrian Minuţă, CEO al grupului Bravo Europa.