Proiect european de peste 12 mil. euro pentru reabilitarea bulevardului Nufărul-Cantemir din Oradea

Autor: Laurentiu Cotu 06.07.2020

Primăria municipiului Oradea a câştigat un proiect european de 59,6 mil. lei (12,3 mil. euro) pentru reamenajarea carosabilului, a trotuarelor, a pistelor de biciclete, realizarea de amenajări peisagistice, mobilier urban, spaţii verzi, intervenţii la calea de tramvai şi lucrări de apă-canal aferente străzilor Nufărului şi Dimitrie Cantemir.

Proiectul este amplasat în zona funcţională urbană a municipiului Oradea, strada Nufărului aflându-se pe traseul drumului naţional DN76 (european E79) Deva-Oradea. Tronsonul din strada Nufărului propus pentru interveneţie are o lungime de aproximativ 1.600 de metri.

Strada Dimitrie Cantemir, amplasată în continuarea străzii Nufărului pe traseul drumului naţional DN76, ajunge până în centrul istoric al municipiului. Tronsonul din strada D. Cantemir propus pentru interveneţie are o lungime de aproximativ 1.200 de metri. Durata de implementare a proiectului este de 31 de luni.