Cifre alarmante prezentate de Nelu Tătaru: Au plecat 30.000 de persoane din izolare şi 1.200-1.300 din carantină. Un pacient infectat poate contamina până la 234 de persoane

Autor: Valentin Nastaila 09.07.2020

Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, a realizat şi un bilanţ al ”evadaţilor” după decizia Curţii Constituţionale.

Potrivit datelor prezentate de Nelu Tătaru, nu mai puţin de 30.000 de persoane suspecte că ar fi infectate cu noul coronavirus au ieşit din izolare. Între 1.200 şi 1.300 de persoane au părăsit centrele de carantină, iar 624 de persoane au cerut externarea din spitale.

Nelu Tătaru trage un semnal de alarmă din acest punct de vedere pentru că o singură persoană ce are virusul poate infecta aproximativ 234 de oameni.

"Au plecat 30.000 de pacienţi sau suspecţi aflaţi în izolare, din 50.000 mai sunt 20.000 şi 1.200 - 1.300 din cei aflaţi în carantină. Din 3.500 mai sunt 2.200. În 24 de ore s-au externat 624 de pacienţi, printre ei aflându-se şi cei care au atins perioada de 10 zile şi au trebuit externaţi, dar sunt şi cei care au solicitat mai devreme această externare. N-am înţeles schimbarea unei legi în timpul războiului, dar dacă totuşi s-a întâmplat, să grăbim totuşi aprobarea acestui proiect legislativ şi promulgarea lui ca să putem să ne facem treaba în consecinţă şi legal. Cred că ne grăbim puţin politic în acest moment. Nu am terminat partea medicală, nu trebuie să punctăm politic pe suferinţa poporului român, nu trebuie să punctăm politic pe suferinţa copiilor noştri, a bunicilor noştri”, a declarat Nelu Tătaru pentru RealitateaPlus.

 

Citiţi articolul pe Mediafax.ro