Moneda chineză atinge cel mai ridicat nivel din martie pe fondul însănătoşirii economiei

Autor: Catalina Apostoiu 10.07.2020

Moneda Chinei a urcat până la cel mai ridicat nivel din martie în condiţiile în care investitorii s-au simţit încurajaţi de avansul puternic al pieţei de acţiuni chineze şi de accelerarea procesului de redresare economică a ţării, relatează Financial Times.

Indicele CSI 300, care monitorizează acţiunile celor mai mari companii ale ţării listate în Shanghai şi Shenzhen, a crescut cu 10% în această săptămână.