Cea mai mare companie de electricitate din Ungaria s-a asociat cu liderul rus al industriei nucleare. Rosatom a devenit o companie importantă în Ungaria deoarece extinde centrala nucleară Paks II printr-un împrumut de 10 mld. euro de la Rusia

Autor: Bogdan Cojocaru 15.07.2020

MVM Group, companie deţinută de statul ungar cu ambiţia de a deveni liderul est-european în do­me­niu, dar deocamdată cel mai mare producător şi furnizor de energie electrică din Ungaria, a intrat într-un parteneriat cu Rusatom Service, sub­sidiară a colosului de energie nucleară Rosatom, scrie agenţia ungară MTI.

Noua companie, numită European Power Services (EPS), aparţine în mod egal celor doi părinţi, dar va opera ca parte a grupului MVM. Acesta explică pe site-ul său că EPS va furniza în principal servicii de dezvoltare şi mentenanţă pentru operarea în siguranţă a sistemelor şi echipamentelor centralelor electrice din Ungaria  şi din alte ţări. EPS a fost înfiinţată cu un capital de 14.000 de euro. Rosatom a devenit o companie importantă în Ungaria deoarece extinde centrala nucleară Paks II în cadrul unui acord prin care 80% din costurile proiectului sunt finanţate printr-un împrumut de zece miliarde de euro de la Rusia.

Condiţiile înţelegerii au fost secretizate de guvernul maghiar, însă în ultima vreme Budapesta s-a arătat nerăbdătoare să scape de povara datoriei către Rusia.

În ultimii ani, şi MVM şi-a întărit rolul pe care-l are pe piaţa din Ungaria şi din regiune. În august 2019, compania a devenit singurul proprietar al Companiei Naţionale de Utilităţi Publice (NKM) printr-o majorare de capital. Anterior, pe lângă MVM, acţionari la NKM mai erau Banca Ungară de Dezvoltare , controlată de stat, şi statul maghiar. Prin această fuziune, MVM a devenit cel mai mare holding de energie din Ungaria. Ulterior, în toamna anului trecut, holdingul şi-a mărit linia de credit de la Bank of China de la 250 de milioane de euro la 350 de milioane de euro pentru ca apoi să se lanseze într-o serie de achiziţii. Compania a cumpărat în martie Motrai Eromu, operatorul celei de-a doua centrale electrice ca mărime din Ungaria. Achiziţia a fost declarată de guvern ca fiind de „importanţă strategică internaţională“. Luna aceasta, MVM a semnat un acord pentru cumpărarea în întregime a activelor din Cehia ale companiei germane de energie Innogy. Partea ungară a descris înţelegerea ca piatra de temelie a planurilor ca MVM să devină cea mai mare companie de energie din Europa Centrală şi de Est.