Industria românească a repornit în luna mai, dar rămâne pe minus faţă de anul trecut. Dar ceea ce a fost mai greu a trecut

Autor: Răzvan Botea 18.07.2020

♦ Producţia industrială în România a scăzut în luna mai 2020 prin comparaţie cu aceeaşi lună a anului trecut cu 30%, însă în dinamica lunară a crescut cu 22%.

Producţia industrială a Ro­mâniei a crescut în luna mai faţă de luna prece­den­tă cu 22%, după o cădere în apri­lie, cea mai grea lună pen­tru economia românească în con­textul pandemiei, de 38,4%. Cu toate acestea, dinamica anuală arată că pro­ducţia industrială a României con­tinuă să scadă - minus 31% în mai 2020 faţă de mai 2019, arată datele Insti­tutului Naţional de Statistică (INS). Situaţia este similară cu cea a co­menzilor noi din industrie: -33% în mai an/an şi Ă19% în dinamica lunară.

Datele, scrie Andrei Ră­dulescu, economistul-şef al Băncii Tran­silvania, confirmă ipoteza po­tri­vit căreia indus­tria ro­mâ­neas­că a depăşit punctul de infle­xiune - luna aprilie - al că­derii indus­triei ro­mâ­neşti.

„Statisticile indică o dinamică anuală negativă pentru a treia lună con­secutiv şi un ritm sub potenţial pentru a 12-a lună la rând în mai, evoluţii care confirmă finalul ciclului economic postcriză, în contextul incidenţei pan­demiei şi consecinţelor acestui şoc fără precedent. Cu toate acestea, ritmul anual de ajustare s-a di­minuat în intensitate în mai comparativ cu aprilie, evoluţie care exprimă faptul că ceea ce a fost mai greu a trecut în ramura secundară a economiei“, scrie An­drei Rădulescu, într-o analiză a instituţiei.

Aurelian Dochia, analist economic, spune că datele din luna mai nu arată o revenire rapidă a industriei. Chiar dacă România nu se va confrunta cu un al doilea val de infectări în acest an, indus­tria va ajunge, până la sfârşitul anului, la 70% din capacitatea de producţie a anului trecut. „Nu trebuie să tragem o  concluzie foarte generală din datele pe luna mai, pentru că în niciun caz ele nu arată o revenire rapidă. Să nu uităm că cel puţin pe partea de consum, re­venirea nu va fi atinsă până la sfârşitul anului şi din acest motiv cred că zone întregi din industrie vor rămâne să funcţioneze mult sub capacitate.

În cel mai bun caz spre sfârşitul anului am putea să vedem o revenire undeva la 70% din capacitatea de producţie în zona industrială, în contextul în care nu există un al doilea val“, a spus pentru ZF Aurelian Dochia.

Economiştii Băncii Transilvania sunt de părere că industria îşi va reveni începând cu trimestrul al treilea din acest an, ajutată de eliminarea res­tric­ţiilor şi de pachetele de susţinere a economiei pe care statele europene le-au anunţat.

„Considerăm că punctul culminant al crizei induse de pandemie la nivelul industriei interne a fost atins în aprilie şi trimestrul II şi ne aşteptăm la intrarea în ciclul postpandemie, sce­nariu susţinut de eliminarea graduală a restricţiilor implementate pentru con­tracararea crizei sanitare şi mixul relaxat de politici economice (fără precedent) în implementare în ţările Uniunii Euro­pene“, mai scrie Andrei Ră­dulescu.

Industria prelucrătoare dă tonul scăderii producţiei industriale, cu un minus de 34% în mai 2020 faţă de mai 2019. Industria extractivă a scăzut cu 18%, în vreme ce producţia şi fur­ni­zarea de energie electrică şi ter­mică, ga­ze, apă caldă şi aer condiţionat a scă­zut cu 12%.

Datele de la INS mai arată o scădere  a comenzilor noi din industrie cu 33% în mai 2020 faţă de mai 2019. Similar producţiei industriale, co­menzile noi au crescut în mai 2020 faţă de aprilie 2020 cu 19%. Creşterea în dina­mica lunară este explicată de repornirea unor activităţi industriale şi astfel se vede o revenire faţă de căderea de aproape 40% a comenzilor noi din industrie în  aprilie 2020 faţă de luna precedentă.

 

Aurelian Dochia, analist economic

 

Andrei Ră­dulescu, economistul-şef al Băncii Transilvania

 

razvan.botea@zf.ro