Opinie Adrian Vasilescu: După zece ani inflaţia reintră în... definiţie

Recentul comunicat al INS, cu ratele inflaţiei din iunie, a marcat cea de-a doua lună în care mişcarea preţurilor a intrat într-un proces de ordonare, după mulţi ani de dezordine. Este un eveniment, şi încă unul de luat în seamă, fiindcă din 2010 - când umflarea accizei la ţigări în ianuarie şi urcarea dintr-o dată a TVA cu cinci puncte procentuale în iunie au făcut să explodeze preţurile - şi până în aprilie 2020, dinamica inflaţiei a fost dominată de şocuri.

Abia se potolise galopul preţurilor pornit în 2010 - locul inflaţiei agresive fiind luat de o promiţătoare dezinflaţie - când a intervenit un al doilea şoc puternic. De această dată provocat de scăderea bruscă a TVA la alimente, de la 24 la numai 9 procente si de reaşezarea TVA la mărfuri nealimentare si la servicii. Era vara lui 2015. Cifrele inflaţiei, care n-au mai apucat să se adune în propriile tipare,  au virat vertiginos în jos. Timp de un an şi jumătate au înregistrat, fără întrerupere, valori sub nivelul zero.

Cursa spre normalizare, cu tendinţă fermă de readucere a inflaţiei în propriile tipare, a durat numai din ianuarie până în septembrie 2017. Dinamica preţurilor pe 12 luni, din octombrie 2016 până în septembrie 2017, ajunsese atunci la 1,77 la sută, foarte aproape de nivelul optim, care este de două procente. Apoi, în octombrie 2017, inflaţia galopantă avea să revină în viaţa noastră.

O acciză, eliminată în ianuarie 2017 şi reintrodusă în două etape, în septembrie şi în octombrie, a deschis balul. După care au intrat în ring, începând din octombrie 2017, autorităţile de reglementare a preţurilor. Scumpirea în valuri succesive a luminii, căldurii si gazelor naturale într-un moment neinspirat - când inflaţia noastră abia se însănătoşea iar pe pieţele internaţionale creşteau preţurile petrolului şi alimentelor - a produs efecte perverse în întregul tablou al inflaţiei. Ajunsă iar la răscrucea de şocuri, şi angajându-se într-un ciclu cu o durată de peste doi ani, inflaţia noastră a urcat până la cele mai înalte cote din Uniunea Europeană.

Deşi, în a doua parte a anului 2019, inflaţia a început să piardă teren, chiar să-i facă loc dezinflaţiei, nu venise încă vremea reintrării în tipare. Inflaţia nu-şi respecta definiţia.

Dar ce este, de fapt, inflaţia? Deseori, în dezbateri publice, dacă se ajunge la definirea inflaţiei, răspunsul este invariabil acelaşi: „Inflaţia este... ceea ce toată lumea ştie că este“. Ştie însă toată lumea ce este inflaţia? Fără îndoială, toată lumea simte inflaţia în buzunar. Multă lume ştie cât de important este să măsurăm inflaţia, să cunoaştem rata inflaţiei, care ne arată mişcarea preţurilor de la o lună la alta, de la un an la altul, mai cu seamă comparativ cu dinamica veniturilor. Puterea de cumpărare a banilor, deci.

Foarte puţină lume însă, chiar sub presiunea ciclului inflaţionist de care ne despărţim abia acum, mai este azi preocupată de transformările intervenite în definirea inflaţie, de la formule sofisticate de tipul  „înfundarea cu bani de hârtie a canalelor circulaţiei“, abandonate treptat pe întreaga planetă, la „creşterea generalizată a preţurilor de consum“. Şi foarte puţină lume, în dezbaterile publice de la noi, mai face efortul să pună faţă în faţă această definiţie extrem de simplă a inflaţiei şi realitatea celor trei compartimente ale tabloului de consum (mărfuri alimentare, mărfuri nealimentare şi servicii) când citeşte într-un comunicat INS că rata anuală a inflaţiei a crescut, de exemplu, cu 3 la sută. Fără îndoaială, nimeni nu mai raportează 3 la sută de azi la 300 la sută cât era inflaţia în 1993 în România. Dar raportează 3 la sută  la 0,5 la sută, cât e inflaţia în Germania, fără să înţeleagă adevărul acestei relaţii. Pentru că noi tindem să ajungem la 2 la sută, socotit nivel optim, constatând cât de greu este să coborâm până acolo; în timp ce germanii tind să ajungă tot la 2 la sută, constatând cât de greu este să urce până acolo.

Problema noastră, din 2010 si până acum două luni, dincolo de momentele în care preţurile s-au mişcat la răscruce de şocuri, a fost aceea că inflaţia sărise... din definiţie. Lună de lună, între mii şi mii de preţuri, câteva doar, evident nărăvaşe, urcau cu mult peste toate celelalte şi stricau media generală. În aprilie, bunăoară, ultima lună după zece ani în care inflaţia nu şi-a respectat definiţia, între miile de preţuri cuminţite, care s-au mişcat cu valori cu mult sub 1 la sută, patru creşteri de preţuri au stricat media generală: 5,84 la sută la fasole, 8,96 la cartofi, 4,75 la fructe proaspete şi 3,29 la sută la citrice. 

Mai a fost prima lună fără astfel de creşteri excentrice. În iunie, a fost repetată performanţa. Rata pe 12 luni din iunie, de 2,60 la sută, se încadrează în definiţie.  Să fie într-un ceas bun!