ZF Bankers Summit 2020. Gabriela Nistor, director adjunct retail la Banca Transilvania: Contextul pandemic ne-a făcut să revedem strategia. Am reprioritizat, uitându-ne la trenduri

Autor: Claudia Medrega 15.07.2020

Banca Transilvania a revăzut strategia şi a reprioritizat anumite proiecte uitându-se la trendurile care s-au conturat în contextul pandemiei de coronavirus, susţine Gabriela Nistor, director adjunct retail banking la Banca Transilvania.

„Contextul ne-a făcut să revedem strategia. Am reprioritizat, uitându-ne la trendurile pe care le vedeam. Clienţii ne-au forţat puţin. Banca Transilvania are o bază foarte mare de clienţi şi infrastructură solidă”, a declarat Gabriela Nistor în cadrul videoconferinţei ZF Bankers Summit 2020.

Ea a menţionat că au fost vizibile în piaţă două trenduri importante. În condiţiile pandemiei de coronavirus oamenii nu au mai ieşit  să facă plăţi din cauza distanţării sociale şi s-au dus mult în online, tranzacţiile online dublându-se faţă de anul trecut.

Oamenii au început să se distanţeze şi de băncile fizice, dar chiar şi comercianţii au devenit mai reticenţi faţă de tranzacţiile cash, ceea ce a stimulat tranzacţiile online, a afirmat directorul adjunct retail din Banca Transilvania.

Gabriela Nistor a arătat că în perioada martie –aprilie un număr de 150.000 de clienţi ai Băncii Transilvania au făcut prima lor tranzacţie online cu cardul, iar plăţile de facturi online s-au dublat. „Clienţii se mutau uşor-uşor spre online. Acum a fost accelerat acest trend.”