Un pachet de 1,1% din Purcari a schimbat miercuri acţionarii într-o tranzacţie specială în valoare de 4,8 milioane de lei: preţ cu 4,1% mai mic faţă de cel din piaţă

Autor: Tibi Oprea 15.07.2020

Miercuri, în sistemul Bursei de Valori Bucureşti, a fost înregistrat o tranzacţie de tip DEAL cu un număr de 227.000 de acţiuni ale producătorului de vinuri Purcari (simbol bursier WINE), respectiv 1,1% din numărul total de acţiunilor ale emitentului, în valoare de 4,8 milioane de lei, potrivit datelor BVB.

Tranzacţia a fost încheiată la un preţ de 21 de lei pe unitate, respectiv cu 4,11% mai mic faţă de cel din piaţă.

Acţiunile Purcari se tranzacţionează în scădere cu 1,35% de la începutul anului, pe fondul unui rulaj de 68,7 milioane de lei, emitentul ajungând la 438 milioane lei capitalizare.