Proiect european de 2,2 mil. euro pentru modernizarea ambulatoriul integrat de specialitate Piatra Neamţ

Autor: Laurentiu Cotu 15.07.2020

Consiliul Judeţean Neamţ a accesat o finanţare europeană de peste 2,2 mil. euro, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020 pentru reabilitarea şi modernizarea ambulatoriul integrat de specialitate Piatra Neamţ, instituţie subordonată CJ Neamţ.

Proiectul vizează reabilitarea şi modernizarea unităţii medicale, dar şi eficientizarea serviciilor de sănătate din cadrul Ambulatoriului Integrat de Specialitate din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţa Piatra Neamţ, prin achiziţionarea de echipamente şi dotări.

Proiectul va avea o durată de 32 de luni, iar de rezultatul acestuia vor beneficia cei peste 55.000 de pacienţi care apelează anual la consultaţii şi tratamente în cabinetele medicale din ambulatoriu.