Noile reguli stabilite de senatorii din Comisia Juridică în privinţa carantinei şi izolării. Urmează votul final

Autor: Cristina Ioniceanu 15.07.2020

Senatorii au promis că votează astăzi controversata lege a carantinei şi izolării. De aproape două săptămâni învârt legea pe toate părţile, în ciuda faptului că, fără acest act, nu mai există pârghiile necesare pentru a-i determina pe bolnavii de coronavirus să rămână în spitale sau măcar în casă, pentru a nu răspândi boala.

După zile întregi de dezbateri, senatorii jurişti au stabilit următoarele reguli : izolarea se instituie pentru persoanele bolnave cu semne şi simptome sugestive, precum şi pentru persoanele purtătoare ale agentului înalt patogen chiar dacă acestea nu prezintă semne şi simptome suggestive.

Lista bolilor  pentru care se instituie izolarea persoanelor la domiciliul acestora, la o locaţie declarată de acestea sau, după caz, în unităţi sanitare, precum şi lista unităţilor sanitare de bază în care se tratează persoanele bolnave se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Citiţi articolul integral pe Mediafax.ro.