Apel umanitar: Vlăduţ, copilul de doar 8 ani al colegului nostru, are nevoie urgentă de ajutor pentru a continua lupta cu o boală necruţătoare. El a parcurs deja un drum lung şi greu, dar trebuie să continue tratamentul pentru a se face bine

Ziarul Financiar 16.07.2020

Vlăduţ Cîrciu, fiul de doar opt ani al colegului nostru Sorin Cîrciu, a fost diagnosticat acum aproape doi ani cu neuroblastom gradul IV şi mai multe metastaze.

Micuţul a trebuit să înceapă de urgenţă tratamentul şi a fost internat în această perioadă mai multe clinici din Europa şi Israel, aflându-se acum la o clinică din Turcia.

Astăzi Vlăduţ se află de mai multe luni internat la spitalul ”Memorial Hastanesi” din Istanbul. Aici, el a trecut prin mai multe serii de chimioterapie, dar şi printr-o operaţie pentru extirparea tumorii principale amplasată pe glanda suprarenală. Au urmat apoi şedinţe de radioterapie şi ulterior transplantul cu celule stem autolog.

El este astăzi extrem de slăbit de aceste proceduri repetate care s-au întins pe parcursul mai multor luni, însă din păcate, lupta pentru viaţa sa este departe de a fi încheiată.

Vlăduţ mai are un drum lung şi multe proceduri, analize şi investigaţii al căror cost se ridică la 100.000 de euro.

Continuarea tratamentului în acest moment este vitală pentru micuţul de doar opt ani care de doi ani se luptă cu o boală necruţătoare.

Părinţii nu pot acoperi singuri însă costurile spitalizării şi ale tratamentului, aşa că puteţi ajuta donând o sumă de bani în conturile de mai jos. De asemenea, cei care doresc să îl ajute pe Vlăduţ o pot face donând 2 euro prin SMS la numărul 8828 cu textul «VLĂDUŢ».

 

Conturile sunt deschise pe numele mamei:

Circiu Elisabeta Paula

Codul IBAN pentru contul curent deschis in EUR la UniCredit Bank este RO29BACX0000003158410005

Codul IBAN pentru contul curent deschis in RON la UniCredit Bank este RO56BACX0000003158410004

Pentru detalii suplimentare despre evoluţia cazului: sorin.circiu@m.ro