Sorin Stoica, CEO al Eturia: Cererile din partea turiştilor cresc zilnic, vizând în principal plecările last minute. Eturia a avut în 2019 o cifră de afaceri de 52,7 milioane de lei, cu un număr mediu de 55 de angajaţi

Autor: Alina-Elena Vasiliu 17.07.2020

Sorin Stoica, CEO al agenţiei de turism Eturia, specializat în vacanţe exotice, spune că numărul cererilor de călătorii a început să crească în ultimele săptămâni. Primele două luni ale anului 2020 au adus agenţiei Eturia o creştere de 7% a busi­nessului, înainte ca pandemia să taie 70% din ve­nituri. El esti­mea­ză că turismul va înre­gis­tra un declin de peste 25% la finalul aces­tui an, pe fondul tu­turor dificul­tăţilor generate de pan­demie.

„Dacă este să facem o predicţie, cred că în 2020 indus­tria turismului va înregistra o scădere de 25-40% faţă de cifrele anului 2019. Noi suntem pregătiţi să relansăm vacanţele exotice începând cu luna iulie, dar încă urmărim dinamica evoluţiei virusului Sars-Cov-2. Dacă este să facem o analiză a primei jumătăţi de an, este interesant de obser­vat că, în ciuda aces­tei pandemii, în lunile ia­nuarie şi februarie, am înche­iat cu o creştere de 7% com­parativ cu 2019”, spune Sorin Stoica.