Marcel Murgoci, Estinvest, despre Bursă: În condiţii de lichiditate crescută, am putea să asistăm la creşteri ale indicilor bursieri în luna iulie. „Acţiunile gratuite ar putea să inducă interesul către piaţă al investitorilor.“

Autor: Tibi Oprea 17.07.2020

Marcel Murgoci, director de tranzacţionare al Estinvest, unul dintre cei mai vechi brokeri de pe piaţa de capital locală, spune că am putea să asistăm la dinamici pozitive ale indicilor bursieri în luna iulie în contextul unei lichidităţi apropiate de media zilnică a acestui an.

„În luna iulie, în condiţiile în care volumele de tranzacţionare ar fi pe măsura celui din şedinţa de miercuri (tranzacţii de 60 mil. lei - n.red.), am putea să asistăm la creşterea dinamicii indicilor bursieri. Bineînţeles, în raport şi cu evoluţia pieţelor externe. Văd că lucrurile stau destule de bine pe plan extern. Şedinţa de miercuri pe pieţele externe nu s-a transpus şi la noi, din punct de vedere al dinamicii, dar probabil pe fondul unei creşteri de lichiditate ar putea să existe transpusă şi o evoluţie mai bună a indicilor bursieri“, explică Marcel Murgoci.