Distribuitorul de produse cosmetice Life Care, deţinut de fraţii Oneţiu, aşteaptă afaceri de 48 mil. lei în 2020, plus 20%. Life Care a înregistrat vânzări de 22,5 milioane de lei în primul semestru al acestui an, în creştere cu peste 15% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019

Autor: Alexandra Cepăreanu 17.07.2020

Life Care, distribuitor de produse cosmetice şi de îngrijire bio înfiinţat de fraţii Cristian şi Dănuţ Oneţiu la Timişoara în urmă cu 15 ani, a încheiat anul 2019 cu afaceri de 39,5 mi­lioane de lei, iar pentru anul în curs re­pre­zentanţii estimează o creştere de peste 20%.

„Estimăm afaceri spre 48 de milioane lei la finalul acestui an. Anul 2020 a adus un context cu care nu ne-am mai confruntat ni­cio­dată şi dacă la înce­­putul pan­de­miei am trecut prin­tr-o reor­ga­nizare a activităţii, am ajuns du­pă mai bine de cinci luni să putem spune că acesta este cel mai bun an al nostru, cel puţin din ultimii cinci“, a spus pentru ZF Gabriel Dumitru, CEO al Life Care.