Omul de afaceri Nicolae Badea vinde un teren de 5,6 hectare pe malul lacului Griviţa. Terenul este evaluat la peste 10 milioane de euro. Cele 5,6 hectare de teren ar putea fi baza pentru un proiect rezidenţial, potrivit studiilor făcute în zonă

Autor: Alina-Elena Vasiliu 17.07.2020

Nicolae Badea, proprietarul companiei de IT Computerland şi fostul acţionar al clubului de fotbal Dinamo, caută un cumpărător pentru un teren de 5,6 hectare în zona Lacului Griviţa din Bucureştii Noi. Terenul, situat pe strada Fabrica de Cărămidă nr. 3, se află în proprietatea Computerland şi este estimat la peste 10 milioane de euro, pornind de la o valoare medie de 200 de euro pe metru pătrat.

„Sunt ceva discuţii cu potenţiali cumpărători interesaţi. Nicolae Badea deţine un portofoliu mare de proprietăţi, iar aceasta nu este pe lista de potenţială dezvoltare imediată. El a achiziţionat terenul în 2018”, spune Ovidiu Stana, managing partner şi acţionar al companiei de consultanţă imobiliară Conadi, care se ocupă de vânzarea terenului.