Preşedintele Klaus Iohannis: La Bruxelles urmează o a treia noapte de negocieri

Autor: Dorin Oancea 19.07.2020

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat duminiă că este moderat optimist în privinţa încheierii unui acord privind planul european de relansare economică, dar că va urma o nouă noapte de negocieri. 

Preşedintele spune că se discuta foarte intens despre condiţiile de acordare a sumelor.

”Din fericire in Romania tema statului de drept a fost rezolvată pozitiv prin schimbarile politice. Astăzi se negociaza în formate mai mici, în curand o sa incepem un nou plen”, spune preşedintele.

Ionahhis spune că pentru Romania, temele prioritare sunt aceleasi - fonduri pentru coeziune, autostrăzi, şcoli, agricultură şi pentru refacerea economiei.

„Dar până nu s-a negociat totul, nu s-a negociat nimic”, a spus preşedintele.

Charles Michel, preşedintele Consiliului European, a prelungit summitul Uniunii Europene, în efortul de ajungere la un acord pe tema Fondului de relansare economică. Charles Michel a propus o soluţie de compromis în negocierile privind Fondul UE de relansare, astfel că noul plan prevede reducerea subvenţiilor şi menţinerea condiţiilor privind normele statului de drept, au declarat surse citate de site-ul Politico.eu şi de Reuters. Potrivit propunerii, Fondul UE de relansare post-pandemie va rămâne la nivelul de 750 de miliarde de euro, dar subvenţiile vor scădea la 450 de miliarde de euro (faţă de 500 de miliarde), iar creditele vor fi de 300 de miliarde de euro (faţă de 250 de miliarde). Însă Olanda, Austria, Danemarca şi Suedia ar vrea reducerea nivelului subvenţiilor la 375 de miliarde de euro.

Planul prevede menţinerea condiţiei respectării normelor statului de drept în accesarea fondurilor europene. De asemenea, este propusă instituirea unui "mecanism de urgenţă" pentru blocarea alocării fondurilor UE în cazul în care s-ar constata că nu ar fi respectate reformele economice solicitate. Cuantumul bugetului UE pentru perioada 2021-2027 rămâne la nivelul de 1.074 de miliarde de euro.

În contextul impasului, cancelarul german, Angela Merkel, a semnalat duminică dimineaţă că există posibilitatea unui eşec al summitului.