Ionel Păsărică, fondator al microberăriei Capra Noastră: Berea noastră a ajuns în peste 100 de localuri, puburi şi restaurante şi în trei lanţuri de retail

Autor: Cristina Roşca 20.07.2020

♦ Produsele companiei sunt vândute şi în magazinele Auchan, Kaufland şi Mega Image.

Microberăria Capra Noastră, o afacere lansată pe piaţă în 2017, esti­mea­ză pentru acest an un nivel al busi­nes­sului de 160.000 de euro, în scă­dere cu circa 11% faţă de anul anterior. „În acest moment, vân­ză­rile sunt la nivelul anului tre­cut, dar estimăm o cifră de afa­ceri de 160.000 euro la ni­velul întregului an 2020. În 2019, am obţinut o cifră de afaceri de aproxi­mativ 180.000 euro“, a spus Ionel Păsărică, fondator al microberăriei Capra Noastră.

Acesta este un business fondat în 2017 la Iaşi, berea fiind prezentă astăzi în peste 100 de localuri, puburi, res­tau­rante şi în trei lanţuri de retail, res­pectiv Auchan, Kaufland, Mega Image. În contextul pandemiei, în care sectorul HoReCa a fost închis timp de câteva luni complet, iar acum funcţionează doar cu terasele, compania şi-a con­cen­trat mai mult atenţia către mediul online.