Adama, unul dintre cei mai mari traderi de inputuri agricole, şi-a majorat businessul cu 15% în 2019, ajungând la 229 mil. lei, dar profitul a scăzut cu 18%, până la 2,2 mil. lei

Autor: Florentina Niţu 20.07.2020

Adama Agricultural Solutions, unul dintre cei mai importanţi comercianţi locali de materii prime agricole destinate protejării recoltei, cum ar fi ierbicide, pesticide sau fungicide, a încheiat anul 2019 cu o cifră de afaceri de 229 mil. lei (48,2 mil. euro), în creştere cu 15%, arată datele Confidas.ro, platformă de analiză financiară a companiilor.

De altfel, numărul mediu de angajaţi a crescut de la 20 la 23, însă profitul a scăzut cu 18% până la 2,2 mil. lei (478.000 euro), mai arată datele Confidas. Adama Agricultural Solution SRL este deţinută de Makteshim Agan Holding BV (Olanda), iar administratorul companiei este Dimitrios Drisis (cetăţenie greacă), potrivit sursei citate.

În timpul stării de urgenţă, Adama Agricultural Solutions şi-a schimbat modelul de aprovizionare, deoarece unele camioane cu inputuri au fost blocate la graniţe, iar şoferii erau insuficienţi pentru a face faţă creşterii substanţiale a cererii, astfel că au făcut transporturi mai rare, dar cu volum mai mare.