FrieslandCampina, producătorul Napolact, a scos pe piaţă Gustul laptelui din satul Viişoara în urma unui parteneriat cu un fermier din satul Viişoara

Autor: Florentina Niţu 20.07.2020

Laptele folosit la produsul Gustul laptelui din satul Viişoara provine exclusiv de la ferma Ada Prod Com a lui Ovidiu Onişor aflată în Ardeal, în satul Viişoara, judeţul Cluj.  Ferma are circa 1.300 de hectare de teren arabil şi 600 de capete de animale,  dintre care 250 de vaci.

FrieslandCampina Ro­mâ­nia, producătorului bran­du­lui românesc de lactate Napolact, a scos pe piaţă un subbrand nou Na­po­lact Gustul laptelui din satul Vii­şoara, prin care îşi propune să fa­miliarizeze consumatorii cu gus­tul laptelui din Ardeal, susţine Ră­zvan Orbulescu, director mar­ke­ting al FrieslandCampina România.

„Ne-am dorit să aducem pro­du­se sănătoase şi nutritive ro­mâ­ni­lor mai ales atunci când au cea mai mare nevoie de ele, în plină criză de sănătate. Această lansare re­pre­zintă un pariu în termeni de bu­siness, pentru că e dificil să se­pari o linie de producţie doar pen­tru o sursă de lapte.  (...) Noul pro­dus ne-a dat şi opor­tunitatea de a oferi clienţilor noştri un gust cu totul special, dar şi de a promova o comunitate din Ardeal de unde noi colectăm lapte de peste 25 de ani“, spune Răzvan Orbulescu.