Daniel Anghel, Partener PwC România: Pandemia COVID-19 poate fi catalizatorul unor schimbări de substanţă în politicile fiscale: a reapărut discuţia despre cota unică vs cota progresivă de impozitare

Autor: Daniel Anghel, Partener, Liderul departamentului de consultanţă fiscală şi juridică, PwC România 21.07.2020

Facilităţile fiscale, fie că au implicat amânări, scutiri la plată sau alte înlesniri, reprezintă o componentă decisivă a planurilor de sprijin economic pe care guvernele din toată lumea le-au aplicat în faza iniţială de apariţie a pandemiei, dar şi în a doua etapă de repornire a activităţii.

Politicile fiscale s-au adaptat pentru a răspunde rapid condiţiilor economice atipice ale acestei perioade, însă fără a suferi modificări pe fond. De exemplu, discuţiile privind taxa digitală preexistente crizei pandemice au accelerat, însă era deja larg acceptat că sistemele fiscale ar trebui revizuite pentru a răspunde transformărilor aduse de tehnologie şi digitalizare.

Totuşi, faptul că au început să fie aduse mai des în discuţie elementele fundamentale ale impozitării directe şi indirecte arată că pandemia COVID-19 poate fi catalizatorul unor schimbări de substanţă în politicile fiscale. Este vorba de tendinţe europene şi globale în domeniu - aşa cum voi detalia mai jos- , care vor avea impact în România. Dacă ne referim doar la propunerile locale, observăm că de curând guvernul a emis o serie de principii pentru viitorul politicii fiscale, dar şi că a reapărut în dezbaterea publică propunerea de schimbare a sistemului de impozitare centrat pe cota unică.

Discuţii despre politica fiscală în România

În planul privind relansarea economică anunţat de guvern, găsim câteva direcţii privind politicile fiscale locale. Documentul porneşte de la situaţia actuală pe care o descrie astfel: ”mai multe modificări ad-hoc implementate în cursul ultimilor ani au subminat stabilitatea şi transparenţa sistemului. Deşi cotele de impunere pentru toate impozitele mari sunt aliniate nivelurilor practicate de ţările comparabile din regiune, raportul general dintre veniturile fiscale şi PIB din România este inferior. Cauzele principale ale acestei situaţii sunt bazele de impunere mai reduse şi colectarea ineficientă”. În continuare, documentul arată că ”un sistem fiscal mai echitabil, mai eficient, mai simplu şi mai transparent ar susţine mai bine activităţile din economia naţională şi ar contribui la rezolvarea problemelor de conformare".

Ce măsuri are în vedere în acest sens? Propunerile sunt pe termen mediu şi lung şi se referă la eliminarea din sistemul fiscal a distorsiunilor şi a lacunelor ce oferă contribuabililor posibilitatea de minimizare a poverii fiscale, simplificarea regulilor pentru a facilita conformarea şi administrarea; eficientizarea modului în care sistemul asigură o distribuire corectă a poverii fiscale.