Lilia Dulgher, Gitana Winery din Republica Moldova: Pe piaţa din România vindem 60% din producţie. Suntem prezenţi şi în reţelele de supermarketuri, dar şi în horeca

Autor: Cristina Roşca 22.07.2020

 Producătorul de vin Gitana Winery din Republica Moldova exploatează aproximativ 360 de hectare de viţă-de-vie ♦ Crama produce anual 700.000 de sticle de vin ♦ Acestea sunt vândute în România, Republica Moldova, dar şi în Asia, alte state din Europa sau SUA.

Lilia Dulgher, cea care deţine ală­turi de familia sa pro­du­cătorul de vin Gitana Winery din Republica Moldova, spune că pandemia a adus o scădere a vân­zărilor, dar şi o serie de oportunităţi. Mai exact, exporturile au crescut, la fel şi in­teresul consumatorilor din online pentru vin.

„Pandemia ne-a provocat şi ne-a adus noi oportunităţi vizavi de vânzarea în situaţii de criză. Vânzările din această perioadă, mai scăzute de altfel, au dovedit că în timp am reuşit să creăm un brand puternic (...). În mediul online am observat tendinţa consumatorilor de a căuta şi de a descoperi şi alte game din portofoliul Gitana, nu doar cele ce se vindeau constant şi vinurile deja consacrate ale brandului. Totodată, spre mirarea noastră, au crescut exporturile şi s-au diversificat alegerile şi pe plan extern.“