Ro-Armycatering, compania care dă de mâncare soldaţilor români, a ajuns la afaceri de peste 60 mil. lei în 2019, plus 18%. În cadrul Ro-Armycatering lucrează aproximativ 555 de angajaţi

Autor: Alexandra Cepăreanu 22.07.2020

Firma de catering Ro-Armycatering, care asigură servicii de masă exclusiv pentru personalul Armatei României, a încheiat anul 2019 cu o cifră de afaceri de peste 60 de milioane de lei (12,5 mil. euro), înregistrând o creştere de 18% faţă de anul precedent, potrivit datelor publicate pe platforma Confidas.  

De asemenea, dacă în 2018 Ro-Armycatering înregistra pierderi de 1,9 mil. lei (400.000 euro), anul trecut compania a încheiat cu un profit net în valoare de peste 350.000 (aproxi­mativ 72.000 euro), arată sursa citată anterior.