Producătorul de brânzeturi Laktotrio din Bucovina ia un credit prin IMM Invest pentru capital de lucru şi investiţii. „Suntem în discuţii cu banca privind valoarea creditului”

Autor: Florentina Niţu 22.07.2020

Laktotrio 2001, producător de brânzeturi din Bucovina controlat de Gabriel Lemnariu, îşi propune să facă noi investiţii şi să asigure capitalul de lucru al companiei în urma accesării unui credit prin programul guvernamental IMM Invest.

„Eligibilitatea pentru accesarea creditului a fost rapidă, pentru că suntem o companie solvabilă. Am depus documentaţia pentru capital de lucru şi noi investiţii în utilaje şi echipamente, căci am văzut că lucrurile merg spre normal. Suntem în discuţii cu banca privind valoarea creditului”, potrivit oficialilor de la Laktotrio 2001. Creditul maxim acordat poate ajunge până la 5 mil. lei.