Opriţi carantina şi porniţi războiul: O nouă escaladare a conflictului militar dintre Armenia şi Azerbaidjan riscă să devină un nou ring de luptă între interesele geopolitice şi economice ale Rusiei şi Turciei

Autor: Bogdan Cojocaru 23.07.2020

♦ Conflictul azero-armean a destabilizat o regiune vitală pentru transportul de petrol către Europa printr-un culoar care trece prin Turcia.

Dezgheţarea violentă a conflictului din su­­dul Caucazului, dintre Armenia şi Azer­baidjan, riscă să adâncească ri­va­litatea dintre Rusia şi Turcia, două forţe geopolitice dominante în regiune.

În timp ce Rusia, aliat tradiţional al Armeniei, s-a grăbit să-şi asume rolul de mediator, Turcia a avertizat că va susţine Azerbaidjanul. Însă ambele puteri au profitat de acest conflict, care durează de zeci de ani, vânzând armament şi tehnică militară beligeranţilor: Rusia armenilor şi azerilor, iar Turcia azerilor. Apoi, Turcia mizează pe gazele naturale azere pentru a-şi reduce dependenţa energetică de Rusia. Conflictul nou, însă, destabilizează o regiune importantă pentru transportul de petrol şi gaze caspice şi de mărfuri către piaţa turcă şi cea europeană.

Luptele dintre armeni şi azeri au reizbucnit pe 12 iu­lie în Tovuz, o regiune azeră pe o graniţă recunoscută de cele două părţi şi aflată la circa 300 de kilometri nord de enclava separatistă Nagorno-Karabah, populată cu armeni, dar controlată de Azerbaidjan, zona tradiţională de conflict. Fiecare parte o acuză pe cealaltă că a provocat ostilităţile. Zaur Shiriyev, analist specializat pe regiunea Caucaz la Grupul Internaţional de Criză, crede că totul a pornit de la un incident minor care a escaladat din cauza pierderii încrederii în procesul de pace multinaţional care durează de zeci de ani, scrie Financial Times. Emil Sanamyan, expert la Institutul USC pentru Studii Armene, a sugerat că declanşatorul a fost un nou avanpost construit de forţele armate armene care ar fi dat Armeniei un avantaj tactic în regiune şi pe care forţele azere au încercat să-l distrugă. Laurence Broers, expert în conflictul azero-armen, a sugerat că Azerbaidjan s-ar putea să fi avut motivaţii geopolitice să atace graniţa pentru a testa angajamentele dintre Rusia şi Armenia, notează Eurasianet.org. Alţii spun că Armenia încearcă să forţeze Rusia să se implice de partea ei în conflict.

După primele atacuri, după unele estimări din presa locală circa 30.000 de protestatari au cerut la Baku ca guvernul azer să abandoneze cu totul negocierile de pace şi să intre în război deschis cu Armenia. La un moment dat, o parte din demonstranţi au forţat intrarea în clădirea parlamentului strigând „Opriţi carantina şi porniţi războiul“. Forţele de securitate au răspuns cu tunuri de apă şi gaze lacrimogene pentru a dispersa mulţimea. Două zile mai târziu, preşedintele Azerbaidjanului Ilham Aliyev l-a demis pe ministrul de externe, acuzându-l de „trădare“ şi că „a dus negocieri inutile“ în încercarea de a obţine accesul oficialilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în Karabah pentru a ajuta oamenii de acolo să facă faţă pandemiei de Covid-19. Aliyev a explicat, referitor la demonstraţie, că cei mai mulţi dintre protestatari sunt patrioţi paşnici derutaţi de activişti ai opoziţiei, care sunt „mai răi decât armenii“. „O mare parte din opinia publică este mai radicală decât poate fi guvernul“, explică Thomas de Waal, asociat la Carnegie Endowment for International Peace. Cele două state vecine din Caucazul de Sud au purtat un război crunt între 1988 şi 1994 pentru regiunea Nagorno-Karabah, un teritoriu care acum are o populaţie de mai puţin de 150.000 de persoane. Au murit în acel război 30.000 de oameni. De atunci, conflictul a rămas deschis, cu răbufniri scurte din când în când. În urmă cu patru ani, o astfel de răbufnire a omorât peste 100 de oameni. În cea de acum au murit câteva zeci.

Rusia şi-a luat rapid rolul de mediator, cerând ambelor părţi reţinere. Cu toate acestea, preşedintele rus Vladimir Putin a dat ordin ca armata să ţină exerciţii militare de amploare în sud-vestul ţării sale pentru a testa capacitatea de răspuns a forţelor armate şi asigura „securitatea Rusiei“ în regiune. Manevrele s-au bazat pe 150.000 de soldaţi şi 400 de aeronave, potrivit guvernului rus.

Conflictul azero-armean a destabilizat o regiune vitală pentru transportul de petrol către Europa printr-un culoar care trece prin Turcia. De asemenea, Turcia are mai multe proiecte energetice comune cu Azer­baidjanul. Ankara a învinovăţit rapid Armenia pen­tru începerea noilor ostilităţi. Şeful industriei apă­rării din Turcia a declarat că sectorul său este pregătit să ajute Azerbaidjanul. „Industria noastră a apă­rării, cu toată experienţa, tehnologia şi ca­pa­cităţile sale, de la drone înar­mate la muniţie, ra­chete şi sisteme de luptă elec­tronice, este întot­deauna la dispoziţia Azerbaidjanului“.

Declaraţia vine de la directorul industriei militare Ismail Demir. Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a avertizat că nu va ezita să „se opună oricărui atac“ asupra Azerbaidjanului şi că Armenia „este depăşită“ în acest conflict.

Cele două state se înarmează de ani de zile. Bogată în resurse de petrol şi gaze, Azerbaidjanul a investit masiv în industria militară, două miliarde de dolari numai în 2019. Anul acesta, Azerbaidjanul a semnat un acord cu Turcia pentru achiziţionarea de armament turcesc de 30 de milioane de dolari. Printre achiziţii se numără drone înarmate. Armata azeră a cumpărat, de asemenea, tancuri Altay şi elicoptere T129 ATAK de la Turcia, dar şi tehnică militară rusească, sud-coreeană şi din alte ţări cu tradiţie militară. Recent, forţele armene s-au lăudat că au doborât o dronă a armatei azere construită în Israel. În schimb, Armenia poate achiziţiona echipamente speciale cu împrumuturi luate de la Rusia. Anul trecut, un parlamentar rus a declarat că Rusia vinde Armeniei arme pe care nu le-a mai vândut niciodată altei ţări. Săptămâna aceasta, Armenia şi Grecia au semnat un acord pentru întărirea legăturilor militare dintre cele două ţări. Relaţiile dintre Grecia şi Turcia s-au tensionat recent din cauza încercărilor Turciei de a revendica resurse de petrol şi gaze naturale dintr-o zonă a Mediteranei pe care Atena o consideră ca făcând parte din teritoriul ei.

Fiecare stat beligerant are vulnerabilităţile lui şi poate provoca pagube însemnate celuilalt. „Niciuna nu este capabilă de intimidare sau de cumpătare“, spune Richard Giragosian, director la Centrul pentru Studii Regionale din Erevan. „Adevărata întrebare nu este despre medierea internaţională, ci despre cât de departe vor Armenia şi Azerbaidjanul să continue cu această escaladare. Suntem într-o situaţie de genul ochi pentru ochi care scapă de sub control.“ Cât despre Rusia şi Turcia, acestea se confruntă indirect în Libia şi Siria, întreţinând războaiele de acolo.