Deschiderea de astăzi. Alexandra Smedoiu, CFA România: Mă aştept la rezultate bune sau cel puţin neutre din zona companiilor de utilităţi, de construcţii sau din segmentul financiar

Autor: Tibi Oprea 28.07.2020

OMV Petrom este programată să publice miercuri raportul semestrial. Sezonul raportărilor financiare a fost deschis de TeraPlast Bistriţa.

Alexandra Smedoiu, vicepre­şedintele asociaţiei analiştilor financiari CFA România şi partener al Deloitte Ro­mânia, se aşteapă ca societăţile listate să publice rezultate financiare seme­striale chiar dacă nu cu creşteri spectaculoase, cel puţin fără declinuri abrupte şi spune că are aşteptări pozitive în privinţa companiilor de utilităţi, din construcţii sau a celor din domeniul financiar.

„Ştirile din economia reală au fost pozitive în ultima lună, prin urmare este de aşteptat ca societăţile să posteze rezultate chiar dacă nu au creşteri spectaculoase, cel puţin fără declinuri abrupte. Mă aştept la veşti bune sau cel puţin neutre din zona companiilor de utilităţi, din zona de construcţii, din segmentul financiar. Sunt domenii în care nu am avut ştiri negative spec­taculoase în perioada poststare de urgenţă, deci nu mă aştept la surprize pe această parte. De asemenea, investi­to­rii cred că se vor orienta şi spre in­dus­trii care vor plăti dividende mai bune.